Speranţa salariilor plătite de ANAF din banii blocaţi celor de la ACS Poli Timişoara din drepturile de televizare pare să devină tot mai mult istorie. Fotbaliştilor le e „foame”, ei îşi doresc primirea banilor restanţi, mai ales cei care erau în sezonul trecut tot la Timişoara, săptămâna trecută aceştia au mimat câteva antrenamente şi au refuzat două şedinţe tehnice. Cei în cauză au de recuperat patru salarii, speranţele conducerii administrative legându-se de „mila” celor de la ANAF care ar fi trebuit să accepte plata a minim trei salarii din banii de televizare, deja blocaţi clubului.
Antrenorul Ionuţ Popa a anunţat că speranţa s-a năruit şi că banii din conturile blocate nu mai vin, din cauza ilegalităţii unei asemenea măsuri.
„Jucătorii au sperat să primească câteva salarii săptămâna aceasta. A fost o ședință marți seara și ANAF a stabilit că e ilegal să dea salariile din drepturile de televizare. Și eu am fost supărat, dar am purtat discuții cu câțiva oameni de la ANAF și m-au convins că au judecat conform legii, că au procedat corect. Eu, deși am fost pornit pe cei de la ANAF, le mulțumesc celor de acolo că mi-au explicat. Noi am avut o şedinţă, am avut o discuţie directă şi le-am spus adevărul. Nu încercăm să minţim jucătorii, am vorbit şi cu cei noi veniţi”, a declarat înaintea meciului cu Astra Giurgiu de luni, antrenorul Ionuț Popa.
Acum speranţa clubului şi a jucătorilor se leagă de obţinerea unui certificat fiscal, obţinut în urma reeşalonării datoriilor pe cinci ani, care ar putea debloca finanţarea de la primărie. Popa a declarat că speră ca situaţia cu cei de la Finanţe să se rezolve pozitiv, până atunci tehnicianul este nevoit să îi ţină pe sportivi în priză pentru a evita escaladarea situaţiei.
„Trebuie să-i faci pe jucători să aibă încredere în tine. E greu, eu încerc să-mi pun în practică toată experiența pentru a nu avea probleme la echipă. Încerc să motivez jucătorii, a venit și președintele, ne-a transmis și primarul, acea penalizare ne-a făcut mai tari și eu cred că jucătorii noștri sunt tari și vor rezista la aceste fenomene care sunt imposibil de tolerat sau acceptat”, a mai declarat Ionuț Popa.
Concluzia, simplă a fost trasă chiar de tehnician: „Dacă nu va fi bine, va fi rău…”
Andrei Artean este unul dintre cei păţiţi, care nu şi-a recuperat banii de anii trecuţi.
„Da, sunt probleme financiare, dar am înțeles că se va face acel certificat fiscal. Eram supărați că ni s-a răspuns că problema se va rezolva pe luni-marți, dar am înțeles că am întâmpinat niște refuzuri din partea celor de la ANAF. Cel mai urât lucru pentru un fotbalist este să nu fi plătit”, a declarat jucătorul alb-violet.
Despre meciul cu Astra, Popa spune că au fost probleme cu accidentările jucătorilor tineri şi că a făcut antrenamente separate cu atacanţii.
„În această săptămână am făcut mai multe jocuri-școală în care am încercat să îi integrăm pe cei nou veniți. Din păcate, nu am avut tot efectivul la dispoziție în fiecare zi, deoarece Mailat și Bîrnoi au avut probleme medicale. De asemenea, am făcut antrenamente separate cu cei trei atacanți, pentru a da o notă mai ofensivă echipei, acolo noi stăm mai puțin bine. Mă îngrijorează forma celor trei atacanți, sperăm că vom îmbunătăți acest aspect și ei să fie acei jucători care să aducă bucurie în sânul formației noastre”, a subliniat Popa.
Despre adversar, antrenorul are numai cuvinte de laudă, dar spune că echipa are un antrenor nou, plus că a jucat în cupele europene de curând.
„Este o formație împotriva căreia vom avea un meci foarte dificil. Astra a evoluat foarte bine în ultimul meci, cel din cupele europene. Are un antrenor nou, au veniți mulți jucători în această vară, o mențiune specială o am pentru Le Tallec, un atacant care îmi place foarte mult. Aștept o altă determinare din partea echipei, fiindcă diferența o poate face la acest nivel tocmai determinarea. Sper ca formația să treacă peste problemele economice, am încredere că jucătorii vor trata meciurile cu foarte multă seriozitate”, a încheiat Ionuţ Popa.
Întâlnirea dintre Astra Giurgiu şi Poli Timișoara are loc luni, 31 iulie, de la ora 21, fiind televizată.
Citiți principiile noastre de moderare aici!