În total, şapte persoane au fost incluse pe lista celor vizate de plângerea penală. Conform celor de la „Druckeria”, denunţul a fost făcut pentru abuz în serviciu. „Asociaţia Suporterilor Timişoreni “Druckeria” a trimis ieri (n.r. vineri) un denunţ penal la DNA împotriva numiţilor Sandu Mircea, Duru Viorel, Alexandru Mihai Micu, Cosmin Ursu, Aurelian Gherghe, Constantin Valerică şi Mihai Drula, având funcţiile de preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal, preşedinte al Comitetului de licenţiere din cadrul FRF şi membrii ai Comisiei de apel a sistemului naţional de licenţiere a cluburilor din cadrul FRF, sub aspectul comiterii unei infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor personale”, a anunţat organizaţia suporterilor timişoreni.
Vă reamintim că luni, 11 iulie, suporterii pregătesc, cu începere de la ora 18.30, un nou protest împotriva FRF, instituţie acuzată de neacordarea licenţei de joc şi de retrogratarea lui Poli în divizia secundă.
Fanii lui Poli Timisoara ies din nou in strada pentru a protesta
Suporterii lui Poli au declansat revolutia alb-violeta la Timisoara
Marian Iancu, acuzat de coruptie
Citiți principiile noastre de moderare aici!