ACS Poli a anunţat un alt transfer de calitate. Este vorba de Cristian Scutaru. Deşi anticipat, acordul lui Scutaru nu a venit (oficial) decât sâmbătă. Născut la 13 aprilie 1987, el vine înapoi la Timişoara după ce a fost la Dinamo Bucureşti. Scutaru s-a antrenat sâmbătă cu ACS Poli, ajungând la un acord pentru a evolua la echipă. Fundașul central care a mai evoluat la CSM Reșița, Jiul Petroșani,, CFR Timișoara, CS Buftea și Dinamo București, dar cel mai mult la Politehnica Timișoara. El va pleca luni cu lotul clubului în cantonamentul din Slovenia.
De asemenea, clubul a anunţat că Adrian Poparadu și-a prelungit pe încă doi ani angajamentul cu ACS Poli.
Epurare fotbalistică pe ultima sută de metri
O grămadă dintre jucătorii lui ACS Poli vor fi extrem de ocupaţi în perioada următoare. Aceasta după ce ei au devenit… ex-fotbaliştii Timişoarei. Pentru o parte contractele au expirat şi „scăpatul” de ei a fost lejer. Este vorba de Răzvan Dobricean, Andrei Artean și Alexandru Boștină. Pe listă se observă două dintre numele rebele din sezonul precedent. Mai precis, este vorba de „prietenul” lui Velcea, Dobricean, cel care a avut un conflict destul de dur cu antrenorul, fiind şi trimis să se antreneze separat sau la echipa a doua. De asemenea, pe listă apare şi Boştină, cel care la începutul sezonului trecut era destul de hotărât să plece de la Timişoara.
Lista surprizelor pregătite de club pentru foştii jucători nu se încheie aici şi, în plus, include câteva nume cu greutate. În primul rând se lămureşte şi problema portarilor, devenind destul de clar de ce a fost adus Nuno Claro. Conducerea clubului a decis că portughezul care a semnat pe un an este mai bun decât Mario Kirev, bulgarul fidel Timişoarei în ultimele sezoane, un jucător care a ţinut echipa în spate în sezonul trecut şi care atunci când a apărat nu s-a făcut chiar de ruşine.
O altă supriză este decizia de a se renunţa la unul dintre cei mai apreciaţi jucători de către public, Silviu Bălace. Revenit la Timişoara în sezonul trecut el a prins în ultima perioadă tot mai puţin primul 11, fiind lăsat pe bancă de staff-ul tehnic. Interesant este că nu se vorbeşte de situaţia contractuală a unui alt jucător cu mulţi ani de fotbal, care a fost folosit tot mai mult în ultimele meciuri, deşi în teren era doar… un stâlp. Să sperăm că echipa oraşului nu va deveni un fel de cimitir al elefanţilor… cu experienţă multă şi ani pe măsură.
Pe lista celor trimişi să-şi caute echipă au mai fost puşi Eugen Miculescu și Marco Enciu. Toţi aceştia nu mai sunt în vedererile clubului, urmând ca situațiile lor să fie reglementate în perioada următoare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!