„Din păcate, ultimele două înfrângeri au complicat lupta pentru îndeplinirea obiectivului. Ne asumăm responsabilitatea pentru aceste eșecuri, însă sunt convins că tot noi vom fi cei care vom redresa situația. Am obținut rezultate bune în acest sezon, să nu uităm că am învins echipe ca Dinamo sau CFR Cluj și am remizat cu Petrolul. Așadar, am demonstrat că putem să facem jocuri bune și să acumulăm puncte contra unor adversari redutabili, chiar dacă suntem la primul sezon în Liga I. De aceea, privim cu încredere meciul de luni seară cu Vaslui!”, a declarat Szekely.
Cu nouă goluri la activ în prezenta stagiune, Szekely regretă că nu a izbutit să înscrie încă în 2014: „Sunt conștient că lumea așteaptă mult de la mine. Îmi pare rău că i-am dezamăgit pe susținătorii noștri în ultima perioadă. Mă concentrez pe ceea ce am de făcut, pentru a-mi îmbunătăți jocul și îi asigur pe cei care sunt alături de noi că voi face tot ce e posibil să marchez din nou și să ajut echipa”.
Atacantul timişorenilor îşi doreşte la stadion un public cât mai numeros.
„Trebuie să rămânem uniți, sunt convins că împreună vom depăși acest moment. Îi așteptăm pe oameni alături de noi la stadion în partida cu Vaslui! Avem nevoie de susținere, și noi și noul staff tehnic și dorim să ne bucurăm împreună, la final, de o victorie ce ar fi extrem de importantă pentru Poli”, a încheiat Szekely.
Citiți principiile noastre de moderare aici!