Antrenorul ACS Poli Timişoara are mari probleme în a stabili echipa cu care va aborda partida din deplasare, cu Concordia Chiajna, programată vineri. Tehnicianul spune că numeroşi componenţi nu vor fi disponibili pentru această partidă: Poparadu, Vădrariu, Ignea, Scutaru, Popovici, Neagu sau Pedro Henrique. De asemenea, Cânu nu va fi utilizat, pentru că terenul de joc este unul artificial și prezintă riscuri pentru jucător, având în vedere probleme sale medicale mai vechi
„Ne așteaptă la Chiajna un alt obstacol, în condițiile în care, din păcate, nu putem încropi un lot așa cum vreau eu, lipsesc în continuare jucătorii care sunt de mai mult timp accidentaţi. Pe Cânu nu îl iau în lot pentru că nu poate juca pe sintetic din cauza problemelor cu spatele”, a declarat Ionuţ Popa.
El mai spune că acest teren sintetic creează probleme în plus, iar elevii săi nu sunt obişnuiţi cu o asemenea suprafaţă de joc.
„Terenul artifical este altcumva, el crează probleme în plus, circulaţia mingii este alta. Ei sunt obişnuiţi să joace pe astfel de teren, dar eu mizez pe ambiţia noastră, pe dorinţa jucătorilor de a avea un parcurs cât mai bun, şi chiar pe jocul nostru pe care eu încerc de la etapă la etapă să-l îmbunătăţesc”, a mai declarat Popa.
Tehnicianul, împreună cu clubul, a ales să facă deplasarea cu autocarul, urmând să rămână două zile la Urziceni, pentru a reduce din oboseala unei serii de deplasări pe care echipa trebuie să le facă în zilele următoare.
„Noi facem în zece zile trei deplasări, nu sunt ușoare. Problema antrenamentului nu se pune, cât se pune cea a refacerii. Am renunțat la antrenament a nu cra două posibilități de oboseală, transportul și antrenamentul. Nu știu cum vom rezolva acest dute-vino până la deplasarea de la Botoșani. Dar asta este, nu avem ce comenta”, a mai declarat Popa.
Tehnicianul a mai vorbit şi despre anumiţi antrenori sau scouteri care îşi dau cu părerea despre jucătorii săi.
„Mă bucur că vin scouteri din Europa să vadă jucători tineri, dar mă surprinde tupeul unor antrenori care vin și spun: că unul e prea lent, altul bătrân, nu știe să dribleze… Să nu-și dea cu părerea. Principiul de bază e onoarea. Atrag atenția. Le-aș face reclamă dacă le-aș da numele. Am auzit şi eu de la alții. Eu îi apăr pe jucători și nu le permit să vină cineva să-i jignească. Nu-mi convine lucrul acesta”; a declarat Popa.
Croatul Leopold Novak, jucătorul Timişoarei, se plânge, la rândul său, de terenul sintetic.
„Am avut o atitudine bună în aceste ultime patru meciuri, am scos un rezultat bun la Mediaș, dar am greşit cu ASA. Am recuperat punctele, am jucat foarte bine în aceste ultime două partide. Am avut o partidă chiar bună luni. Mergem să dăm tot ce e mai bun din noi la fiecare meci, sper că la final vom rămâne în prima ligă. Va fi dificil la Chiajna, vii de pe un teren de alt fel, cu apă, acesta este un teren sintetic care îți afectează spatele și genunchii. După ce am jucat pe o aşa suprafaţă trei – patru zile am avut dureri de spate”, a declarat Leopold Novak.
Partida de la Chiajna are loc vineri, de la ora 18 și e transmisă la televizor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!