Victoria din meciul cu Steaua nu a reuşit să stimuleze la maximum spiritul de învingător al echipei ‘domnului Flocea’. Deplasarea la FC Voluntari, de vineri seara, s-a lăsat totuşi cu un punct pentru timişoreni. ACS Poli nu a învins la Bucureşti, chiar dacă a avut ceva ocazii. Este bine, totuși, că nu a luat bătaie…
Seria invincibilităţii echipei din epoca Marin continuă. Cu o serie de ocazii bune de a înscrie, ACS Poli nu a reuşit să schimbe tabela. Prima discuţie despre arbitraj în acest meci s-a putut pune în minutul 18, când Melinde a avut un contact dur cu Pancu. Arbitrul nu bagă în seamă momentul şi jocul continuă. O fază enormă are loc doar câteva minute mai târziu, când Elek scapă pe partea stângă, portarul gazdelor e ieşit, atacantul timişorean centrează în careu, dar Hernadez, care recepţionează pasa, trage pe lângă poarta goală. Repriza se încheie cu scorul de 0 – 0.
Fazele poliste se răresc în repriza a doua şi pierd din calitate. Aceasta în timp ce gazdele încep să joace tot mai bine. Kone, proaspătul intrat Mihai Costea, Goosens, toţi au încercat vigilenţa lui Kirschtein, dar neamţul a fost la post. De cealaltă parte, oaspeţii au avut ocazii sterile, fără şanse de reuşită.
Meciul de la Bucureşti se termină cu 0 – 0 şi Timişoara vine cu un punct de la partida cu Voluntari. Unul… interesant în economia generală a clasamentului.
FC Voluntari: Balauru, Rus, Novakovic, Maftei, Briceag, Novac, Goossens, Kone, Pancu, Pîrvulescu, Voduţ.
Antrenor: Flavius Stoican.
ACS Poli Timișoara: Kirschstein, Belu, Luchin, Melinte, D. Popescu, Sarmov, Llorente, Ov. Popescu, Hernandez, Goga, Elek.
Antrenor: Florin Marin.
Citiți principiile noastre de moderare aici!