Elevii lui Cosmin Contra sunt conştienţi de valoarea adversarului, dar şi de forma bună a formaţiei giuleştene. Eroul meciului cu Pandurii Târgu Jiu, portarul Costel Pantilimon, consideră că formaţia alb-violetă trebuie să continue seria bună de rezultate pe care o traversează. Iar pentru aceasta este nevoie de o pregătire bună. „Ne pregătim cât mai bine la antrenamente. Noi ne dorim foarte mult să câştigăm şi întâlnirea cu Rapid, mai ales că venim după o serie de meciuri bune şi vrem să continuăm pe aceiaşi linie. Da este adevărat că Rapid este acum echipa momentului. Rapid are un joc frumos. Are forţă puternică în atac, dar joacă bine şi în apărare”, a declarat Pantilimon. Revenit în teren după o accidentare la călcâi, fundaşul Laszlo Sepsi vrea ca Poli Timisoara să câştige pe teren propriu. „O să le dăm noi mai multe goluri Noi o să jucăm acasă şi trebuie să ne impunem jocul, Va trebui să fim ofensivi”, a declarat Sepsi.
Trag tare pentru o victorie impotriva Rapidului
Echipierii lui Poli Timişoara nu au avut la dispoziţie prea mult timp liber, ei pregătesc de câteva zile meciul de pe teren propriu, de sâmbătă, cu Rapid Bucureşti.
Citiți principiile noastre de moderare aici!