Ancheta derulată de LPF a ales doi tineri jucători de perspectivă pentru a obţine titlul de fotbalistul anului. Este vorba de doi sportivi legaţi de Politehnica Timişoara. În primul rând vorbim de portarul actual al poliştilor, Costel Pantilimon. El a fost desemnat şi cel mai bun portar, titlu obţinut şi în ancheta similară a Federaţiei Române de Fotbal. El a împărţit titlul acordat de LPF cu un alt timişorean, Gabriel Torje. Născut în oraşul de pe Bega, el a jucat la Poli şi ulterior s-a transferat la Dinamo Bucureşti, club unde activează şi în prezent.
Un alt jucător de la Poli, căpitanul Dan Alexa, a fost desemnat mijlocaşul anului, titlu pe care l-a împărţit cu acelaşi Gabriel Torje. Preşedintele clubului Politehnica Timişoara, Gheorghe Chivorchian, a obţinut locul doi la categoria preşedintele anului.
M. Hoster
Citiți principiile noastre de moderare aici!