Nu joacă la echipa mare a ACS Politehnica Timişoara, dar o face cu succes la Naţionala Under 21. El a fost integralist în partida susţinută de România în Irlanda şi câştigată cu 1 – 0. Poate acum va primi mai multe şanse de la noul antrenor, Aurel Şunda, deşi se spune că el e cam obosit la antrenamente, „jucând” mai mult acasă, acolo unde este aşteptat de o vedetă mondenă autohtonă.
Un alt fotbalist a făcut parte cu succes la evoluţia naţionalei României Under 19. Este vorba de Cristian Bărbuţ. El este deja titular de succes şi la prima formaţie a Timişoarei. Bărbuţ a jucat la naţională, în partida cu Polonia, formaţie cu care a făcut egal, 1 – 1. Acest egal a dus selecţionata la turneul final al Campionatului European de Juniori 2013 – 2014.
O altă veste bună este că la antrenamentele primei echipe au fost aduşi alţi doi tineri. Vlad Dragomir şi Silviu Balaure s-au antrenat cu Aurel Şunda. În ceea ce-l priveşte pe primul, el era destul de aproape de semnarea unui contract cu o echipă de renume în Italia, în timp ce Balaure a fost protagonistul unui scandal legat de LPS Banatul şi de impunerea obligaţiei de a juca la echipa liceului, chiar dacă el era jucător la ACS Poli, fiind la un pas de a părăsi Timişoara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!