ACS Poli va juca luni, 4 noiembrie, de la ora 19:30, în deplasare, la Petrolul Ploiești, în cadrul etapei XIII din Liga I.
Antrenorul secund Cosmin Petruescu s-a arătat optimist: „Întâlnim una din echipele foarte bune ale Ligii I, o formație europeană, cu pretenții la titlu. La fel cum s-a întâmplat și în jocurile precedente, cu Pandurii și Steaua, sperăm să facem un joc bun la Ploiești și, de ce nu, să producem o surpriză. Suntem motivați și încrezători după rezultatele altor echipe așa-zis mai slab cotate, împotriva unor formații din prima parte a clasamentului, de exemplu Corona-Steaua (1-1) sau Pandurii – Vaslui (1-2). Aceste rezultate chiar ne dau speranța că putem produce și noi o astfel de surpriză. Suntem conștienți că Petrolul e cotată cu prima șansă, dar atât cu Pandurii cât și cu Steaua, am demonstrat în multe momente că putem juca de la egal la egal cu echipe bune ale campionatului. Faptul că avem mai mulți jucători absenți este o șansă pentru cei care au evoluat mai puțin. Unii dintre ei au demonstrat în etapele trecute că ne putem baza pe ei, în schimb, alții au rămas datori. Sperăm să se revanșeze în etapele care urmează, în jocurile în care se va mai apela la serviciilor lor. E clar că absenții sunt jucători importanți, dar cei care intră va trebui să demonstreze că merită să facă parte din lotul lui ACS Poli.”
Partida va fi transmisă în direct pe Dolcesport.
Citiți principiile noastre de moderare aici!