Schimbări de lot, schimbări de viziune, planuri mari cu stadioane noi, fotbaliști de Liga 1 în lotul de jucători pentru retur, acestea sunt planurile și dorințele lui Vivi Răchită, tehnicianul care ar trebui să aibă rol de „mesia” și să scoată ACS Poli din prăpastia în care a ajuns. Totuși, el a venit de pe o funcție, teoretic administrativă, de la liderul Ligii 2, Snagov, la echipa de pe ultimul loc. Nicio problemă, el a discutat cu primarul Nicolae Robu, a văzut infrastructura clubului și spune că e OK.
„Eu mă aflu acum într-o perioadă tulbure. Am acceptat propunerea după un telefon primit de la Nanu (n.r. – Ștefan Nanu, fostul principal de la echipă), cu Birlică (n.r. – Radu Birlică, administratorul special – președinte al ACS Poli) și a existat o chimie între noi chiar de la acel telefon. Am venit și am văzut baza sportivă pe care o are echipa, am avut o întâlnire cu primarul, iar a doua zi am acceptat”, a declarat Valeriu Răchită, noul antrenor al alb-violeților, la prezentarea oficială pe noua funcție.
El e conștient de situația în care e echipa, dar cu schimbările din lot are speranțe că se va rezolva.
„Ne sunt necesare în miniretur opt – nouă meciuri câștigătoare. Vor exista mișcări masive în lot. Le voi spune jucătorilor că dacă eu eram încă fotbalist la această echipă în Liga 2, dacă primeam salarii peste nivelul de Liga 1 ceream conducerii să plec. Vor fi jucători disponibilizați. Sper să vorbesc cât mai puțin și să facem cât mai mult. Avem șase săptămâni de pregătire. Vor fi două categorii de jucători care vor pleca. Am văzut meciuri, din punct de vedere sportiv am luat deja decizii, dar mai sunt și cei care din punct de vedere sportiv-material nu îndeplinesc condițiile noastre, media între ce ai luat și ce oferi nu dă cu plus. De asemenea, sunt jucători care nu ar dori să mai rămână, m-au sunat și m-au anunțat. De mâine o să fie mai puțini în lot. Vor veni șase jucători care sunt împrumutați la alte echipe. Voi merge la centrul under 16 să vedem ce fotbaliști avem și acolo. Inclusiv din Liga 1 ar putea veni jucători noi, am vorbit la Hagi, la Steaua, dar ei nu și-au definitivat încă loturile, după vom știi cine e disponibil”, a mai spus Răchită.
Tehnicianul a recunoscut că imaginea echipei nu ar fi prea bună și că fotbaliștii ar evita să vină la formația alb-violetă.
„Poli are probleme de imagine. Lumea știe că nu se dau banii, că sportivii nu au unde să stea, eu am vorbit cu primarul și el mi-a garantat că nu există astfel de probleme”, a mai declarat Răchită.
Liga 2 cu o singură echipă, pe un stadion nou
Valeriu Răchită a vorbit și de o problemă destul de sensibilă, una care macină fanii timișoreni de ani buni, care și naște pasiuni nebănuite. O problemă despre care un tehnician, mai ales unul nou, poate ar trebui să evite să se pronunțe, nefiind implicat. Vorbim aici despre existența a trei echipe timișorene în liga secundă. În viziunea lui Răchită, acestea ar trebui să dispară și să existe o singură Poli, „aia adevărată”, adică cea care îi dă salariul.
„Eu cred că aceasta este Poli adevărată, chiar dacă joacă pe certificatul de identitate sportivă a celor de la Recaș. Asta e echipa cu care am jucat mai demult. Eu cred că mai bine ar exista una singură (n.r. – echipă) decât trei slabe. Eu așa zic, ca și cineva care vine din afara sistemului, care nu e de aici”, a mai declarat Răchită.
Noul tehnician a vorbit și despre un alt subiect de domeniul SF: un stadion nou. Răchită spune că în contractul semnat pe un an și jumătate are clauză prin care nu poate să-și dea demisia până în vară. De ce? Pentru că ar urma să consilieze primăria asupra construirii unui nou stadion la Timișoara. Iar el a fost cel care s-a ocupat de realizarea pașilor necesari pentru ridicarea stadionului din Ploiești, Răchită fiind la acea vreme consilierul primarului. Răchită e chiar convins că un asemenea stadion „englezesc” se va ridica și în orașul de pe Bega, aceasta după ce a purtat discuții cu reprezentanții municipalității, iar aceștia chiar ar fi în etapa realizării documentației pentru noua arenă.
ACS Poli Timișoara are programată, marți, după ora 2, prima ședință de pregătire a anului, iar după aceasta jucătorii vizați de concediere vor și afla despre decizia luată, noul antrenor urmând să le „ofere” hârtiile aferente, dar după antrenament.
UPDATE. 26 de jucători la primul antrenament
La prima ședință tehnică a anului, pe terenul de la Electrica au răspuns un număr de 26 de jucători. Lista i-a cuprins pe Rogoveanu, Olteanu, Motreanu, Niță, Oprea, Iseini, Munteanu, Melinte, Stere, Bîrnoi, Haruț, Pop, Românu, Golda, David Filip, Toboșaru, Velcotă, Foca, Codrea, Roșu, Bilia, Drăghici, Smaranda, Contra, Bocșan și Nasta. Oprea a revenit la echipă fiind împrumutat la UTA, Roșu este un junior al clubului de la echipa U15, iar Niță revine la ACS Poli – el a mai evoluat la ASU Politehnica și Farul. Cel mai interesant nume, dacă se poate spune așa, este Ionuț Nasta – un mijlocaș lateral de 23 de ani care a mai jucat la Voința Sibiu, Farul, Măgura Cisnădie și FC Avrig.
Citiți principiile noastre de moderare aici!