Joi, 28 martie, la LPS Banatul a avut loc o nouă ședință lunară a Consiliului Consultativ care lucrează alături de ACS Poli Timișoara. În faţa membrilor organismului s-au prezentat să explice care e situaţia de la club antrenorul principal Valentin Velcea, alături de secundul Adrian Stoicov și preparatorul fizic Bogdan Merișan.
S-a dezbătut startul returului ediției 2012-2013 al Ligii II (seria Vest). Deşi ACS Poli a reuşit să obţină doar un singur punct din meciul cu Mioveni, după ce a luat bătaie de la UTA, Velcea spune că scopul final va fi atins, și-a reiterat încrederea în echipă și capacitatea ei de a termina pe un loc promovant. Nicio problemă, şi în sezonul precedent, atunci când FC Politehnica obţinea promovarea, tot sub Velcea, au fost meciuri pierdute, dar scopul a fost atins.
“E clar că e un început nefast de retur. Nu așa ni-l doream, dar cred că lucrurile nu vor persista mult așa, vor intra în normalitate. Consider că pe de o parte e inevitabilă o asemenea perioadă în viața unei echipe. Cred că echipa e pe un drum bun, sunt încrezător în noi, mai ales că anul trecut când am promovat ca antrenor am avut astfel de perioadă. Au fost eșecuri cu UTA și Luceafărul sau egaluri cu Alba Iulia. Tot ce îmi doresc acum e liniștea la echipă, liniște pe care o avem. Avem încredere în forțele jucătorilor”, spune Velcea.
Deşi nu a impresionat prin nimic în echipă pe teren, Ovidiu Petre este considerat de antrenor un câştig pentru vestiarul ACS Poli: “Este un exemplu pentru cei tineri, este un câștig pentru vestiar!” Să vedem dacă şi cariera lui Ovidiu se va termina la Timişoara, aşa cum s-a întâmplat cu mulţi din foştii săi colegi, urmând să i se propună o funcţie administrativă sau tehnică, şi când va avea aceasta loc, dacă se va întâmpla, desigur.
La întâlnire s-au mai comentat și aspecte legate de îmbunătățirea activității la juniori, managerul sportiv Călin Rosenblum prezentând informații privind sectorul juvenil al ACS Poli.
Citiți principiile noastre de moderare aici!