Paştele pentru jucătorii lui Vali Velcea s-a încheiat cu o zi mai devreme decât la bugetari, chiar dacă finanţarea are în mare parte aceiaşi componentă. De luni echipa trage tare din nou la antrenamente, e şi normal atâta timp cât miercuri e etapă intermediară în liga a doua. ACS Poli Timişoara e acum pe val şi după ce a învins Vâlcea categoric, cu 4 – 0, merge în deplasare la Piteşti cu gânduri mari.
Antrenorul Vali Velcea ţine să amintească, Paştele a trecut, iar echipa are oricum program special: ”Este o atmosferă bună în lot, venim și după sărbători, dar trebuie să facem foarte bine diferența deoarece programul nostru este unul special. Trebuie să fim pregătiți pentru orice situație. Regimul nostru profesionist nu ține cont de sărbători, zile onomastice, etc”.
Tehnicianul spune că sunt îndeplinite toate premisele pentru o nouă partidă de calitate în etapa de miercuri. “Cred că suntem pe un drum bun, în creștere, din multe puncte de vedere: psihic, fizic, tehnic. Toate, cumulate, dau realizări bune, așa cum s-a văzut și în ultimele meciuri. Ne așteaptă o etapă intermediară, importantă, una care ar putea fi decisivă în hotărârea promovatelor. Trebuie să ne prindă pregătiți pentru a lua cele trei puncte. Încă avem nevoie majoră de victorii și de cele trei puncte”, a mai spus Velcea
În lot nu sunt probleme mari de efectiv. Rămâne de văzut care va fi situaţia lui Nanu, el are o uşoară accidentare. “Își revine încet Enciu, vom vedea ce se întâmplă cu o ușoară accidentare a lui Nanu. Deocamdată suntem feriți și de suspendări. Sper să mergem la Pitești într-un efectiv cât mai substanțial din punct de vedere valoric”, a anunţat tehnicianul.
În tur Timişoara făcea egal pe teren propriu cu Argeşul, acum meciul rebuie abordat cu maxim de interes. ” Am uitat deja că am făcut egal în tur. FC Argeș este echipă interesantă a Ligii II, dar care are evoluții oscilantebune și mai puţin bune. Întâlnim o formație cu vechi tradiții în fotbalul românesc, de-a lungul anilor a dat talente incontestabile de jucători și antrenori”.
Vali Velcea, inaintea meciului cu FC Arges: Avem moralul ridicat si spiritul de invingator
Reactualizat la:
De obicei un meci între FC Argeş şi Politehnica era numit un derby alb-violet, de obicei în prima ligă. Acum acele vremuri au dispărut, aeste doar o partidă între reprezentantele fotbalului din cele două oraşe la un nivel mai înalt, cel puţin argeşenii şi-au păstrat culorile. Miercuri, atunci când majoritatea oamenilor de abia se urnesc la lucru după minivacanţă, Federaţia de Fotbal a decis să programeze o intermediară. Şi va fi FC Argeş - ACS Poli, în Trivale, de la ora 18.
Citiți principiile noastre de moderare aici!