La ACS Politehnica Timişoara e un pic mai multă linişte. O spune antrenorul Vali Velcea. După un nou trial efectuat cu jucătorii care s-au oferit din propria iniţiativă să-şi încerce norocul la noua echipă, Velcea a spus că pe adresa clubului au sosit actele de înfiinţare juridică a noului club. Probabil că dacă va beneficia şi de un conducător de club situaţia se va normaliza.
„Tocmai am primit o veste importantă acum cinci minute, cum că s-ar fi constituit noul club. Timpul ne presează. Şi eu aştept cu nerăbdare să pot avea un program, un cantonament dacă s-ar putea”, a declarat, vineri, Velcea.
Optimismul său scade atunci când vine vorba de lotul de jucători. După ce a chemat la testări pe oricine se crede în stare să poarte tricoul lui Poli, antrenorul nu a fost în măsură să păstreze la echipă prea mulţi asemenea jucători. „Am încercat să-mi îndrept atenţia către jucători care să se potrivească cu obiectivul nostru, revenirea pe prima scenă fotbalistică. Este foarte greu să îmi dau cu părerea că ar fi vreun jucător aproape de obiectivul propus după ceea ce am văzut azi. Performanţa implică jucători structuraţi pentru aşa ceva. Nu am fost chiar dezamăgit pentru că o să opresc probabil unul sau doi jucători”, a declarat Vali Velcea.
La verificări suplimentare au fost reţinuţi cinci fotbalişti, dintre care doi străini: Coca, Rain, Poiană, Vădrariu, Anagor şi Kharbat. La testările de la Poli s-a constituit deja un grup de jucători de culoare, dintre care cel mai apreciat pare a fi Domba, cel folosit şi în amicalul cu Oradea. Alături de el sunt Anagor, Gabriel şi Apeke. „În cazul jucătorilor de culoare trebuie să avem şi în vedere jocul cu mingea, nu doar calităţile atletice. Dar putem spune că dacă îi controlăm l vârstă şi permisul de muncă, am putea lua un jucător de culoare”, a caracterizat Velcea calitatea jucătorilor.
Acestora li s-a adăugat şi un izraelian, Ayman Kharbat un fotbalist care a trecut şi pe la echipa a doua a CFR Cluj.
ACS Poli Timisoara a invins Luceafarul Oradea
Noua echipa de fotbal a orasului Timisoara se va numi ACS Poli
Citiți principiile noastre de moderare aici!