În partida din returul ultimului campionat al Ligii 1 dintre Poli Timişoara şi Rapid Bucureşti, susţinut în prima parte a acestui an pe stadionul Giuleşti, formaţia ceferistă a folosit în teren doi jucători despre care conducătorii clubului timişorean au susţinut că au fost folosiţi fără a avea drept de joc. Este vorba de Dacian Varga şi Tibi Bălan, transferaţi ilegal de la Sportul Studenţesc, după ce perioada de transferuri fusese încheiată. În teren, Rapid obţinuse victoria, cu scorul de 1 – 0. Timişoara a contestat rezultatul şi Liga Profesionistă de Fotbal şi Federaţia Română de Fotbal au tot amânat şi reanalizat la nesfârşit contestaţia, pentru ca la începutul lunii aprilie să dea în sfârşit un verdict favorabil celor de la Poli. În concluzie, partida a fost omologată cu scorul de 3 – 0 în favoarea formaţiei bănăţene.
Rapid a făcut contestaţie la toate instanţele sportive românieşti, a pierdut şi, ulterior, s-a adresat celor de la TAS Lausanne. În cursul serii de luni, tribunalul sportiv a decis că Poli a avut dreptate şi, în concluzie, rezulatul rămâne de 3 – 0, dat la masa verde. Aceasta îndepărtează Rapid de un loc de cupa UEFA, acesta urmând să fie ocupat de Dinamo. Chiar şi aşa, patronul rapidiştilor, George Copos, încă mai trage speranţe că va mai primi un verdict favorabil, spunând că doar un cap de acuzare a fost deja judecat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!