Fotbaliştii bănăţeni au ajuns
aseară, cu avionul, pe aeroportul din Munchen, iar
deplasarea la Stuttgart s-a făcut cu autocarul. La ora
20.00, jucătorii lui Sabău s-au antrenat la
lumina reflectoarelor, pe arena echipei VfB.
Timişorenii au fost întâmpinaţi
în Germania de o vreme tomnatică, iar pe
toată perioada antrenamentului jucătorii au fost
udaţi de reprize de ploaie. Previziunile meteorologice
anunţă că şi la ora partidei de azi,
vor fi precipitaţii.
Luchin şi Magera nu au putut fi recuperaţi,
în timp ce Alexa şi Artiom Karamyan sunt
suspendaţi. Efectivul este unul subţire din
punct de vedere numeric, iar prezenţa lui Nibombe
şi Cisovsky în formula de start este
pusă sub semnul întrebării.
Speranţele lui Dembo
Emerich Dembrovschi, fostă glorie a fotbalului
românesc, încă mai crede în
şansa Politehnicii. El spune că dacă
dinamoviştii mai speră să dea patru
goluri în Cehia, nu vede de ce nu ar putea ca Poli
să înscrie măcar de două ori.
,,Şanse în fotbal sunt. Poli
încă mai are o şansă şi se
agaţă de ea. Au făcut un meci bun la
Urziceni, motiv pentru care există speranţe
pentru un rezultat bun. Desigur că lipsa lui Alexa
şi Karamyan afectează, dar şi rezervele
sunt apropiaţi de nivelul titularilor. Trebuie
să recunoaştem că Poli nu este
echipă de Champions Ligue, însă
în Europa Ligue putem face o figură
bună”, a spus Emerich Dembrovschi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!