Un meci subţire, în ton cu vremea ploioasă de afară, aceasta poate fi cea mai bună caracterizare a partidei ce ar fi trebuit să fie, teoretic, derbiuul seriei. S-au întâlnit locul 2 şi locul 3 al clasamentului. Iată că Velcea a avut din nou dreptate şi întâlnirea nu a fost nici pe departe un derbi.
Deşi proaspăt promovată, Damila a urcat după şapte etape pe locul 2. În partida directă cu una dintre principalele candidate la promovare, ACS Poli, „măciucenii” au ţinut în şah Timişoara. Nimeni nu a riscat prea mult, iar norocul sau lipsa de ştiinţă a jocului au făcut ca tabela de marcaj să nu se schimbe
Prima parte a întâlnirii i-a găsit pe cei de la echipa gazdă în atac, iar fostul jucător timişorean Adrian Popa a fost unul dintre principalele pericole ale porţii lui Kirev. Timişoara nu a prea avut cu ce să se laude, Boldea fiind singurul cu ceva încercări palide de a face ceva în atac.
Partea a doua a găsit în teren o echipă ACS Poli mai dornică de joc pe poartă. Din păcate, totul a fost doar dorinţă, jocul rămânând la acelaşi nivel. Cei care puteau înscrie au fost tot cei de la Damila, în minutul 78, prin Voinea. Una dintre puţinele acţiuni remarcabile ale oaspeţilor a avut loc în prelungiri, dar acelaşi Boldea a ratat o ocazie bună, trimiţând balonul peste poartă.
Vali Velcea a trimis în teren următoarea echipă: Kirev – Redzepi, Petrovic, Şeroni, Marovic – Goge, Poparadu, Dobricean, Bălace – Boldea, Szekely. Au mai intrat la oaspeţi: Trandu şi Boştină.
Un nou meci dificil pentru ACS Poli Timisoara, in deplasarea de la Damila
Timisoara cauta victoria in partida cu Damila Maciuca
Citiți principiile noastre de moderare aici!