Posturile lăsate libere de cei doi urmează să fie acoperite fără concurs. „Am înţeles că trebuie să ne vină doi procurori. Unul care absolvă INM şi încă un avocat cu cinci ani de experienţă, în urma unui simplu interviu.”, declară prim-procurorul Vasile Popa al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.
La concurs au participat opt procurori bihoreni, Ion Popovici fiind declarat admis doar după contestaţii. Foarte aproape de promovare, cu o medie de 8.15, a fost şi procurorul Adrian Pantea, care deşi a luat note foarte bune la probele de Drept material, Drept procesual şi Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nu a obţinut nici la contestaţie nota minimă de trecere la Dreptul european (CEDO).
La concursurile pentru judecători au participat zece bihoreni. Au promovat Marcela Filimon şi Felicia Doina Toader la Curtea de Apel Oradea respectiv Dana Cristina Gârbovan şi Nadia Dana Botea la Tribunalul Bihor. Cu o medie de 7,86 a fost foarte aproape de avansare şi Amalia Morar care însă, deşi a luat chiar şi o notă de 10 a fost punctată insuficient la Dreptul procesul şi după contestaţie.
Mai notăm că de astăzi magistraţii bihoreni intră în vacanţă până în 1 septembrie, pe rolul judecându-se doar cauzele penale urgente. Se vor mai judeca, de două ori pe lună, cauze civile privind sechestru, suspendarea executării silite şi pensiile de întreţinere. Eliberările de autorizaţii vor fi asigurate de judecătorul de serviciu.
Cristian Horgoş
Citiți principiile noastre de moderare aici!