De Ziua Naţională, un alai impresionant alcătuit din conducerea primăriei Recaş, consilieri locali, preoţi, localnici, acompaniaţi de fanfara Casei de Cultură „Ion Cojar” au defilat până la monumentul din Parcul Central. Aici, s-a celebrat de către preoţii ortodocşi şi romano-catolic o slujbă de pomenire în limbile celor care şi-au jertfit viaţa pentru ţara lor. După ceremonia religioasă s-au depus cele două coroane din partea conducerii oraşului şi a locuitorilor.
La Liceul Teoretic din Recaş, ziua naţională a fost planificată minuţios de coordonatorul programului de 1 Decembrie, domnul profesor de istorie Cristian Vlad. Elevii claselor V-VIII au participat la un concurs prin care fiecare clasă a prezentat însemnătatea zilei, stema, drapelul şi câte o provincie istorică. Copii au pregătit serios cu materiale care mai de care mai interesante, au cântat, s-au îmbrăcat în porturi populare specifice zonelor istorice şi chiar au adus mâncare specifică. Câştigătorii au fost aleşi în funcţie de coerenţa şi prezentarea propriu-zisă, locul I a fost obţinut de clasa a VIII-a C care a povestit auditoriului despre Dobrogea; locul II obţinut de clasa VI C – Moldova şi locul III câştigat de clasa a VII-a C – Maramureş.
Citiți principiile noastre de moderare aici!