Între 25 şi 29 septembrie în Paralia şi Katerini s-au desfăşurat spectacole cu ansambluri greceşti şi străine. Alături de ansamblul din Petrovaselo, au mai activat şi dansatori din Irlanda, Serbia, Turcia, Croaţia, Italia şi Grecia.
Duminică, 26 septembrie în Paralia a avut loc o tradiţională paradă a costumelor pe străzile localităţii. Seara, pe faleza mării a avut primul spectacol unde ansamblul din Petrovaselo a dansat “Leskovatz” în coregrafia lui Ilin “Miky” Miodrag.
Festivalului a continuat şi în 27 septembrie în localitatea Katerini, eveniment la care au participat numeroase personalităţi din zonă. La acest spectacol ansamblul nostru a dansat “Sumadija” alături alte ansambluri din Croţia şi Serbia, demonstrând încă o dată că dansul şi cântecul sârbesc poate unii oameni din ţări diferite. În perioada festivalului, spectacolele au fost intens aplaudate, dar laudele şi felicitările adresate ansamblurilor au răsunat pe buzele tuturor.
Marţi 28 septembrie, în semn de preţuire, membrii tuturor delegaţiilor au fost primiţi de către conducerea oraşului Katerini la primăria din localitate pentru a primi plachetele de mulţumire pentru participarea la acest festival.
Dansul uneste popoare…
La sfârşitul lunii septembrie în Grecia, la Paralia a fost organizat Festivalul internaţional “Pieria 2010″ unde a fost invitat să participeşi ansamblul “Mihailo Andreevici”din Petrovaselo – unul dintre satele aparţinătoare oraşului Recaş.
Citiți principiile noastre de moderare aici!