„Destinația anului 2021 în România” este un proiect de promovare a turismului românesc. Peste 16 mii de votanți au decis care sunt destinațiile din țară calificate în Marea Finală: Banatul Montan, Brăila, Delta Dunării, Iași, Țara Maramureșului și Oradea.
Procesul de votare a început și continuă până în 29 august. În procesul de desemnare a destinației câștigătoarei, 50% contează voturile online ale oamenilor.
„Dacă zona noastră va fi aleasă «Destinația anului 2021», noi credem că situația turismului se va schimba radical în Banatul Montan și ne vom bucura de mult mai mulți vizitatori! Automat ne vom bucura de mai mulți bani pentru investiții și mai multe locuri de muncă! Avem ocazia să facem un mare pas mare înainte și să fim cunoscuți la nivel național și internațional!”, au spus reprezentanții Banatului Montan pe Facebook, pagină prin care se promovează obiectivele din zonă.
Reprezentanții paginii au pregătit și 100 de fotografii cu frumusețile zonei pentru a convinge oamenii să voteze Banatul Montan ca destinație preferată.
Cum votați
- Intrați pe site-ul: https://www.destinatiaanului.ro/,
- Apăsați pe butonul „Votează” la Banatul Montan,
- Introduceți adresa de email în chenarul respectiv,
- Confirmați adresa de email, prin accesarea linkului primit.
După închiderea perioadei de vot, pe 30 august, exploratorii și juriul vor acorda puncte candidatelor. Pe 4 septembrie vom afla care este „Destinația Anului 2021 în România”.
Foto: Facebook/Banatul Montan
Trimite articolul
XFotografii splendide dar cat v-ar costa sa le etichetati sa stie lumea ce vede
REGINA.!!