Cele mai multe dintre cazurile depistate în ultimele 24 ore sunt din judeţele Botoşani (zece) şi Galaţi (opt) şi Suceava (cinci). Celelalte cazuri au fost confirmate în judeţele Bacău şi Vaslui (câte trei), Maramureş, Mehedinţi, Neamţ şi Prahova (câte două), Cluj şi Argeş (câte unul).
Din totalul pacienţilor, peste 360 se află sub tratament.
Ministerul Sănătăţii a precizat, sâmbătă, că din pricina gripei au fost suspendate orele de curs în mai multe clase. Astfel, în judeţul Botoşani, nu se mai fac ore, timp de şapte zile, în câte o clasă din Liceul “Dimitrie Negreanu”, Şcoala nr. 11 şi Şcoala nr. 8, în Suceava, într-o clasă a Liceului Teologic, iar în Vaslui, în câte o clasă din Liceul “Ştefan Procopiu” şi din Liceul “Gheorghe Roşca Codreanu”. De asemenea, au fost suspendate cursurile, pentru o săptămână, la o clasă din Şcoala nr.11 Turnu Severin şi la una din Liceul Don Orione Oradea.
Tot din pricina gripei, în Galaţi, au fost suspendate, de vineri, cursurile la Grupul Şcolar Radu Negru (patru cazuri confirmate în trei clase diferite), iar de joi, la Facultatea de Ştiinte Economice din Universitatea Dunărea de Jos (un singur caz confirmat), la instituţia de învăţământ superior decizia fiind luată de conducerea acesteia.
Luni, însă, vor fi reluate cursurile la Liceul Agricol, Colegiul Naţional M. Sadoveanu şi Grupul Şcolar Economic de Turism (corp A şi corp B) din Iaşi, la Şcoala Generală Filiaşi din Dolj şi la Liceul Militar Câmpulung Moldovenesc din judeţul Suceava şi la Colegiul Naţional Ferdinand I din Bacău şi la şcolile 147 şi 153 din Capitală.
Primul caz de infectare cu virusul A/H1N1 din România a fost confirmat pe 23 mai, la o tânără întoarsă din SUA.
Campania naţională de vaccinare împotriva gripei porcine va începe la 26 noiembrie. Primii vor fi vaccinaţi elevii, studenţii şi personalul medical. Pentru a putea vaccina şi copiii între 6 luni şi 6 ani, categorie de risc care nu va fi acoperită de vaccinul produs la Institutul “Cantacuzino”, autorităţile vor cumpăra 500.000 de doze de vaccin din străinătate, de la producătorul GlaxoSmithKline.
Sursa: Newsin
Citiți principiile noastre de moderare aici!