În Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) a fost postat, luni, anunțul referitor la licitaţia pentru achiziţia serviciilor de proiectare şi execuţie lucrări de reabilitare pe secțiunile Craiova – Filiași (Lotul 1) și Filiași – Igiroasa (Lotul 1), aferente obiectivului Craiova – Drobeta Turnu Severin – Caransebeș (225,287 km).
Valoarea estimată a celor două contracte este cuprinsă între 2.543.299.367,07 lei fără TVA și 2.781.973.710,56 lei fără TVA. Sursa de finanţare este asigurată din Fonduri Externe Nerambursabile, aferente Programului Transporturi (PT) 2021 – 2027.
Firmele interesate pot depune oferte până în data de 27 aprilie.
Lotul 1 Craiova-Filiași are 37,975 km și o valoare estimată între 1.400.738.775,27 lei fără TVA și 1.532.190.232,35 lei, fără TVA. Durata proiectării și execuției lucrărilor va fi de 54 luni (12 luni proiectare și 42 de luni execuție lucrări).
În ceea ce privește Lotul 2, Filiași – Igiroasa (44,265 km), valoarea estimată a acestuia este între 1.142.560.591,80 lei fără TVA și 1.249.783.478,21 lei, fără TVA. Durata proiectării și execuției lucrărilor va fi 60 de luni (12 luni proiectare și 48 de luni execuție lucrări).
Potrivit reprezentanților CFR Infrastructură, obiectivul general al implementării proiectului de reabilitare a liniei de cale ferată Craiova – Drobeta Turnu Severin – Caransebeș (225,287 km) este:
- îmbunătățirea infrastructurii pentru cresterea vitezei de circulație la valori cuprinse între viteza de 120 km/h și cea de 160 km/h;
- modernizarea instalațiilor de electrificare pe toată lungimea tronsonului (25 kV);
- mărirea capacității de tranzit;
- asigurarea interoperabilității prin implementarea STI, în special în ceea ce priveste sarcina pe osie (22,5 t), gabaritul de încărcare (C), lungimea liniilor din stații si haltele de miscare, facilitățile pentru persoanele cu dizabilități;
- modernizarea stațiilor și a haltelor de mișcare;
- modernizare poduri, podețe;
- reabilitarea/modernizarea clădirilor stațiilor de călători, incluzând construcțiile pasarelelor şi/sau tunelurilor pietonale, ridicarea nivelului peroanelor, în conformitate cu standardele europene în vigoare;
- montarea de panouri fonoabsorbante și/sau soluții alternative de reducere a nivelului de zgomot;
- instalații de centralizare electronică noi, în stații și introducerea sistemului de siguranță ERTMS (ETCS nivel 2 + GSM-R);
- reducerea valorii maxime a declivității pe secțiunile unde aceasta depășește 18%.
Pe aceeași temă:
Tren între Gara de Est și Aeroport. Investiția se face cu bani europeni
Mai multe terenuri ale CFR ar putea fi regenerate urban. Parteneriat între Primăria Timișoara și MT
Trimite articolul
Xasa…sa ajunga sudistii mai repede in banat
-
Nici o sansa. Pana ajung la Severin se termina banii…
Cin’ sa mai vina nana? ramasara asistatii dependenti de mahoarca si sfeclana; nu si misca aia poponeatza din fata birtului!
O investiție f utila, dar mai e pana la materializare. Între timp, nu vad vreo mișcare pe teren pe ruta Arad -Timișoara-Caransebeș