„Dezvoltarea chirurgiei cardiovasculare pentru copii – un capitol aproape inexistent după Revoluția din 1989 – a ajuns la maturitate în acest moment. Este rezultatul acestui parteneriat româno-italian, a eforturilor unor oameni inimoși. În viitorul apropiat România va realiza sustenabilitatea unui program care va oferi acces la intervenții chirurgicale tuturor copiilor care se nasc cu probleme cardiace”, a transmis Ministrul Sănătății, dr. Alexandru Rafila.
În cadrul acordului de parteneriat, care a început în 2013, au fost realizate până în prezent aproximativ 1.500 de intervenții la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Marie Curie” din București și în centrele din Timișoara, Iași și Cluj Napoca. 140 de specialiști medicali români (medici, asistenți medicali, tehnicieni) au beneficiat de pregătire profesională, dintre care 50 de persoane prin training în cadrul IRCCS Policlinico San Donato, din Italia. 90 de cadre medicale au fost pregătite la Spitalul Marie Curie în timpul misiunilor operatorii.
Operațiile pe inimă la copii au fost reluate la Timișoara după anii de pandemie, într-un spațiu nou și modern, la Institutul de Boli Cardiovasculare. Planurile de viitor ale celor de la Institutul de Cardiologie Timișoara este să poată face și 100 de operații anual, inclusiv la nou-născuți. Aici există deja o echipă formată din 22 membri, asistenți medicali, medici, doi anesteziști și medic pediatru. Toți aceștia au făcut training de specialitate.
Pe aceeași temă:
Trimite articolul
XMedicina pediatrică este un dezastru la noi, stau dovada sutele de cazuri de copii bolnavi care necesita tratament complex in străinătate. Gunoaiele astea politice se lauda cu astfel de realizări minore, când nici sistemul medical de baza in Romanica noastră nu este măcar la un nivel decent. Păcat, nici măcar de viitorul nostru nu putem avea grija la un nivel satisfăcător. Avem noroc cu organizațiile caritabile și cu unii oameni de o calitate extraordinara.