Potrivit legii promulgate de Klaus Iohannis, persoanele juridice care vând produse din tutun minorilor vor fi sancționate cu amenda contravențională de 10.000 lei şi cu sancţiunea complementară de suspendare a activităţii pe o perioadă de 30 de zile la prima abatere.
„Totodată, săvârşirea unei noi contravenţii se va sancţiona cu amenda contravenţională de 20.000 lei şi cu sancţiunea complementară de închidere a unităţii. De asemenea, se poate dispune măsura suspendării activităţii localului public pe o perioadă cuprinsă între 10 şi 30 de zile pentru servirea cu băuturi alcoolice, în localurile publice, a consumatorilor aflaţi în vădită stare de ebrietate, precum şi a minorilor”, explică Florin Roman, inițiatorul legii.
Legea a fost respinsă de Senat, dar aprobată pe 22 februarie, cu unanimitate de voturi, de Camera Deputaților.
Citiți principiile noastre de moderare aici!