Legea stabileşte că valoarea nominală a unui tichet de masă nu poate depăşi suma de 30 de lei. Astfel, valoarea unui tichet de masă va fi majorată la cel mult 30 de lei de la 1 iulie.
Potrivit actului normativ, organizaţiile sindicale legal constituite pot acorda din fonduri proprii, ocazional, tichete cadou membrilor proprii care nu au calitatea de angajaţi ai organizaţiei sindicale, dar în situații excepționale. Frecvenţa acordării tichetelor cadou şi valoarea lor se stabilesc de către conducerea organizaţiei sindicale.
În prezent, valoarea unui tichet de masă este de 20,17 lei, iar valoarea totală a tichetelor de masă acordate lunar (pentru 22 de zile lucrătoare) unui angajat este de 443,74 de lei.
La începutul lunii iunie, deputații au adoptat proiectul de lege prin care taberele copiilor vor putea fi plătite cu voucherele de vacanță acordate părinților.
Voucherele de vacanță pot fi folosite și pentru acoperirea cheltuielilor cu taberele școlare, naționale sau tematice, organizate pe teritoriul României, la care participă copilul celui care a primit voucherul.
Pe aceeași temă:
Taberele copiilor vor putea fi plătite cu voucherele de vacanță acordate părinților
Trimite articolul
XDeja de 5 ani am doar de cate 15 lei. In ’17 faceam cumparaturi saptamanale toata luna si inca mai ramaneau bani pe cartela. In zilele noastre se duc insa si pana la 250 lei deja, la doar o singura cumparatura, din, sa zic, atunci, deci 360, totusi.
A promulgat legea prin care ridica palfonul, nu prin care de maine au toti tichete de 30 lei, asta ramane la mana fiecarui angajator.Probabil ca marii beneficiari sunt ca de obicei bugetarii, ca la ei nu are nimeni treaba cu gestionarea costurilor
Numai pentru pensionari nu sant bani ! Sa crape ca daca nu mai sant buni de munca statul numai cheltuie cu ei !! Nu toti ca aceia care au iesit din campul muncii mai ,,tinerei ,, tara se ingrijeste de ei cu pensii speciale !
degeaba, nu acopera inflatia
-
Cum adica nu acopera? Pai cresterea e de 50%, iar inflatia 14%.