Adeverințele sunt valabile 12 luni și pot fi folosite și pentru înscrierea în instituțiile de învățământ superior din străinătate.
“Toţi absolvenţii de clasa a XII-a care au promovat bacalaureatul pot să îşi ridice adeverinţele care atestă acest fapt începând de luni, 14 iulie, ora 8.00, de la sediul unităţilor de învăţământ. Decizia a fost reiterată, duminică, de ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, în cadrul videoconferinţei desfăşurate la sediul MEN, la care au participat reprezentanţii inspectoratelor şcolare judeţene, reprezentanţii Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi din România şi reprezentanţii Consiliului Elevilor”, a transmis Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN).
Ministerul Educației a luat decizia de a elibera adeverințe în locul diplomelor după ce Direcția Națională Anticorupție a demarat o anchetă privind monopolul Romdidac pe imprimarea diplomelor. Ancheta a determinat Ministerul Educației să renunțe la colaborarea cu firma respectivă și să facă demersurile necesare pentru imprimarea diplomelor prin Imprimeria Națională.
Alte articole pe aceeași temă:
Citiți principiile noastre de moderare aici!