Materialele care au fost raportate din mediul online către esc_ABUZ, o linie Salvați Copiii, au ilustrat abuz sexual asupra copiilor. Cele mai multe dintre acestea au fost create de adolescenți, mai arată statisticile analizate de experți. Trei sferturi dintre părinții vizați de anchetă spun că sunt îngrijorați de utilizarea internetului și expunerea copiilor la conținutul din online.
„Din totalul de 3.439 de rapoarte, în perioada 1 ianuarie-30 aprilie 2024, 3.356 erau materiale care se încadrează la Child Sexual Abuse Material (CSAM). 3.359 dintre notificările procesate au fost transmise către ofițerii specializați ai IGPR. Organizația Salvați Copiii România avertizează asupra faptului că proliferarea în mediul online a imaginilor ce înfățișează abuz sexual asupra copiilor sau cele care prezintă conținut dăunător s-a accentuat în primul trimestru al anului 2024 și anunță constituirea unui grup de lucru, care să elaboreze un plan adecvat de măsuri și acțiuni”, arată statisticile comasate ale celor de la Salvați Copiii.
Aceeași statistică arată că majoritatea victimelor sunt fete (3.158 rapoarte), iar 169 dintre ele arată victime cu vârsta sub 10 ani.
Rezultatele arată o nevoie reală de informare și conștientizare a riscurilor online la care sunt expuși copiii. Din acest motiv, timp de trei zile, experții Organizației Salvați Copiii România au lucrat împreună cu reprezentanți ai autorităților publice ANCOM și IGPR, precum și cu partenerii internaționali INHOPE, Salvați Copiii Europa, Suedia, Spania, Albania și Danemarca, pentru a elabora un plan de măsuri și acțiuni ce trebuie luate pentru protecția copiilor în mediul online, în special împotriva abuzului sexual pe Internet.
„Într-o eră marcată de inovație digitală, siguranța copiilor noștri pe internet devine vitală. Este imperativ ca autoritățile să ofere sprijinul necesar, iar noi, ca părinți și comunitate, să fim bine informați și implicați în promovarea unui mediu online sigur și protejat pentru viitorul nostru digital. Vrem să atragem atenția asupra modalităților în care fiecare utilizator de internet poate contribui la crearea unui mediu online sigur pentru copii. Încurajăm raportarea conținutului ilegal sau dăunător, lucrând în strânsă colaborare cu autoritățile competente”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.
Salvați Copiii, alături de parteneri, a demarat o campanie națională, pentru a ajuta părinții să își sprijine copiii și adolescenții în navigarea sigură pe internet. Campania „Povestea unui Abuz” conține material media, care redă șase dialoguri între victime și prădători, inspirate din cazuri reale. Clipurile au fost difuzate online, cu scopul de a ajuta la conștientizarea gravității fenomenului.
Informații despre campanie, dar și formularul pe care îl puteți completa dacă ați identificat conținut abuziv pe internet găsiți AICI.
Citiți principiile noastre de moderare aici!