Polițiștii de la rutieră au acționat în perioada 1-4 august, la nivel național, pe toate drumurile dar și în localități. Au controlat 21.291 de autovehicule, 13 societăți comerciale, și au constatat 123 de infracțiuni. Dintre acestea din urmă, șase au fost de natură economică, 80 la regimul circulației, iar 37 de altă natură. Oamenii legii i-au vizat în principal pe cei care fac transport ilegal de persoane.
“De asemenea, au fost aplicate 4.032 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 1.155 la O.U.G. nr. 195/2002, 371 la Legea 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, 106 la O.U.G nr. 49/2019 privind activităţile de transport alternativ cu autoturism şi conducător auto şi 2.400 de sancțiuni contravenționale la alte acte normative. Totodată, au fost efectuate 7.564 de testări cu etilotestul, fiind reținute 21 de permise de conducere şi retrase 223 de certificate de înmatriculare. În activități, alături de polițiști rutieri, de ordine publică, de investigarea criminalității economice și de la transporturi, au fost angrenați și specialiști ai Registrului Auto Român și ai Inspectoratului Teritorial de Muncă. La nivel naţional, acţiunile pentru combaterea ilegalităților din domeniu continuă”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!