Potrivit Agerpres, actul normativ a fost adoptat miercuri de Camera Deputaților, fiind for decizional.
De asemenea, fapta nu constituie infracţiune dacă diferenţa de vârstă între făptuitor şi victimă nu depăşeşte 5 ani, mai prevede actul normativ adoptat.
O altă prevedere adoptată este că fapta unui major de a incita un minor care nu a împlinit vârsta de 16 ani prin mijloacele de transmitere la distanţă, prin intermediul comunicării electronice sau al reţelelor sociale. La comiterea oricărui act de natură sexuală asupra sa, asupra unei persoane sau împreună cu o persoană, inclusiv atunci când actul de natură sexuală nu este comis, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Trimite articolul
XDiferenta de varsta pana la care nu se considera infractiune a fost aleasa de niste inconstienti, ar fi trebuit sa fie maxim 3 ani cum era pana acum. Au crescut ei varsta cu 2 ani dar si diferenta de varsta tot cu 2 ani. Tare cred ca e vorba de o odrasla a cuiva care va fi scapata de legea asta.
“LA COMITEREA oricărui act de natură sexuală asupra sa, INCLUSIV ATUNCI CAND actul de natură sexuală NU ESTE COMIS, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.”
Doar mie mi se pare aceasta lege facuta de cineva care se contrazice?
-
Cine te-a mintit?
Ce ne facem cu toate desfranatele de 13-16 ani care abia asteapta sa scape de povara virginitatii? Presupun ca vor trebui sa se multumeasca cu baieti de varsta lor pana ce trec de 16 ani.
V-ati uitat cate fete dispar de acasa si revin linistite dupoa 2-3 zile? Unde credeti ca se duc?
Avem fete de 12-15 ani care sunt mutate la iubiti cu acordul parintilor iresponsabili. Vai de noi…
-
de aia au bagat chestia cu diferenta de varsta sa nu depaseasca 5 ani. deci aia de 15 ani poate sa isi gaseaca iubit pe unul de maxim 20 de ani, aia de 14 unul de 19 si tot asa.Oricum stai linistita ca tot o sa se distreze minorii, o sa sara ca e viol doar daca s-au certat sau nu i-a convenit ceva donsoarei in rest…trai si viata. Si dupa cand fatuca de 12-15 ani se trezeste insarcianta ca nu a stiu ce face iar creste numarul mamelor minore din Romania.
-
Aia de 14 cu unul de 19 a fost injunghiata mortal in Craiova de unul de 17, iar ala de 19 e in stare grava.
-
Nu va agitati, oricum vestul civilizat lupta sa normalizeze pedofilia.
-
Cine ți-a mai spus asta, dragule?