Între 19 mai şi 4 iunie reprezentanţii caselor de asigurări de sănătate din întreaga ţară au efectuat acţiuni de control care au vizat modul de acordare a concediilor medicale, dar şi eliberarea certificatelor de concediu medical.
“În urma controalelor, Fondul Unic de Asigurări de Sănătate a fost suplimentat cu suma de peste 900.000 lei. Ca să aveţi o imagine asupra acestui subiect, cu aceşti bani pe care i-am strâns în trei săptămâni am putea asigura tratamentul standard pentru aproape 90 de bolnavi de cancer pe an, sau am putea finanţa tot ceea ce înseamnă medicamente, materiale sanitare, salarii pe o lună în trei Unităţi de Primiri Urgenţe din spitale de nivel mediu”, a declarat ministrul Cseke Attila.
În total au fost verificaţi 1.540 de medici care au eliberat certificate de concediu medical, identificându-se abateri de la legislaţia în vigoare în cazul a 336 dintre aceştia.
Abaterile au constat în inexistenţa sau neconformitatea unor documente prevăzute de lege. Mai precis, la fişa pacientului nu au fost anexate declaraţiile acestora privind locul ales pentru verificare, lipsea declaraţia prin care se dovedeşte plata asigurărilor de sănătate sau nu exista ataşată adeverinţa de la angajator din care să reiasă numărul zilelor de concediu de care pacientul a beneficiat în ultimele 12 luni, au existat certificate completate cu coduri greşite şi certificate medicale care nu erau semnate de beneficiar.
Ca urmare, au fost aplicate 222 amenzi contravenţionale în valoare de 859.250 lei, iar 73 de medici au primit avertismente.
Pentru 31 medici, valoarea garantată a punctului a fost diminuată cu 10%. De asemenea, reprezentanţii caselor de asigurări de sănătate au reziliat un număr de 28 convenţii pentru acordarea şi eliberarea certificatelor de concediu medical şi au fost sesizate comisiile de disciplină ale colegiului medicilor pentru 10 dintre cadrele medicale găsite în culpă.
Sursa: Newsin
Citiți principiile noastre de moderare aici!