Întrebat dacă mai sunt șanse ca Uniunea Social Liberală să fie refăcută în contextul declarațiilor făcute de Crin Antonescu, Victor Ponta a declarat că sunt „toate șansele din lume”.
„Toate şansele din lume, pentru că eu am discutat peste tot în ţară cu simpatizanţi PNL, membri PNL, primari PNL şi parlamentari PNL, care spun că, împreună, alături de Crin Antonescu, chiar dacă el acum s-a răzgândit şi a trecut de partea doamnei Udrea, a domnului Blaga, a domnului Băsescu, liberalii sunt şi îşi păstrează promisiunile pe care le-au făcut în 2012, şi sunt convins că tot ceea ce am promis oamenilor vom duce la bun sfârşit împreună”, a declarat Victor Ponta la Tîrgu Jiu.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat cu o seară înainte că cei care „nu sunt azi cu PSD” să facă tot ce pot ca social democrații să nu ajungă la președinție.
„Indiferent câte lucruri îi despart pe cei care nu sunt astăzi cu PSD, este o chestiune de raţionalitate politică şi de instinct de conservare democratică să facem ce putem pentru ca PSD-ul să nu pună mâna şi pe Preşedinţia României. Cred că toate partidele care sunt în acest moment în opoziţie pot să fie parteneri de discuţie. Dilema acestor alegeri prezidenţiale este dacă ele vor fi pro sau contra Băsescu, aşa cum crede Ponta şi cum vrea să-i facă pe români să creadă, sau dacă vor fi pro sau contra «toată puterea la PSD», aşa cum mi se pare mie că este real. De aceea discutăm cine este contra PSD, nu cine este sau nu de dreapta”, a spus Antonescu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!