În intervalul menţionat,în nordul şi centrul Moldovei şi în zona Carpaţilor Orientali (inclusiv în partea montană a judeţelor Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş şi Harghita), cantităţile de apă vor continua să fie însemnate, depăşind local 25 de l/mp şi izolat 50 de l/mp.
Fenomene de instabilitate atmosferică vor fi şi în celelate regiuni, pe arii mai restrânse.
14 localităţi din judeţul Botoşani au fost afectate de inundaţii, situaţia cea mai gravă fiind în oraşul Dorohoi, unde sute de gospodării au fost acoperite de ape, iar localnicii afectaţi au fost evacuaţi, în noaptea de luni spre marţi, de către pompieri şi jandarmi.
Şase persoane din judeţul Botoşani au murit, în noaptea de luni spre marţi, în urma inundaţiilor, iar un adolescent este dat dispărut. Cinci dintre victime sunt din municipiul Dorohoi. Peste 1.700 de oameni din judeţul Botoşani au fost evacuaţi din calea apelor.
Apele au provocat pagube însemnate şi în judeţul Suceava. 48 de localităţi sunt afectate de inundaţii. Doi oameni au murit, luaţi de ape, alţi opt sunt dispăruţi şi aproape 300 de localnici au fost evacuaţi.
Sursa: Realitatea.net
Citiți principiile noastre de moderare aici!