Mercedes recheamă în service 1.295 de vehicule A Class, B Class, CLA, C Class, E Class și GLC. Din documentul de rechemare emis de companie reiese faptul că există probleme la limitatorul curentului de pornire, existând astfel pericol de incendiu.
„În cazul în care demaratorul este blocat, ca urmare a unei defecţiuni survenite anterior şi, în acest stadiu au fost efectuate tentative de pornire mai multe şi/sau mai lungi, în consecinţă limitatorul curentului de pornire ar putea fi suprasolicitat electric şi s-ar supraîncălzi. În cel mai rău caz, componentele din jur s-ar putea aprinde şi ar izbucni un incendiu”.
Vor mai fi rechemate în service și 147 de automobile Smart, acestea având probleme la frâna de mână. Cursa manetei frânei de mână se poate prelungi treptat din cauza unei piulițe care se poate slăbi.
Alte 7 autovehicule din clasele GLC, C Class și S Class sunt rechemate în service din cauza faptul că la anumite autoturisme proporţia de amestec a substanţelor din capsele pirotehnice ale întinzătoarelor de centură ar putea să nu corespundă specificaţiei indicate.
Citiți principiile noastre de moderare aici!