Măsura este cuprinsă într-un proiect de lege propus spre dezbatere de Ministerul Admninistraţiei şi Internelor.
“Astfel, urmare a aplicării noului normativ rezultă o economie totală de personal, la nivelul aparatului propriu al administraţiei publice locale, de circa 16.742 persoane la nivelul anului 2009, care în structură se prezintă astfel: comune – 8.772 persoane, oraşe – 2.224 persoane, municipii şi sectoare municipiul Bucureşti – 4.785 persoane şi consilii judeţene şi Primăria municipiului Bucureşti – 961 persoane”, se arată în proiectul de lege privind normativele de personal pentru unităţile administrativ-teritoriale şi instituţiile publice din subordinea acestora, obţinut de NewsIn.
Documentul vizează instituirea unor standarde de cost pentru fiecare unitate administrativă din România pentru reducerea cheltuielilor de personal cu 471,587 milioane lei în acest an. Reprezentanţii MAI susţin că introducerea standardelor de cost va avea impact pozitiv asupra bugetului general consolidat prin economisirea a 493,1 milioane lei în 2011, circa 518,8 milioane lei în 2012 şi 547,1 milioane lei în 2013.
“Astfel, pentru consiliile locale cu un număr de locuitori de până la 1.500, numărul maxim de posturi este de 12, pentru cele cu un număr de locuitori între 10.001 şi 20.000, numărul maxim de posturi este de 50, sau pentru cele cu un număr de locuitori între 150.001 şi 200.000, numărul maxim de posturi este de 200. Pentru consiliile judeţene aferente judeţelor cu până la 500.000 locuitori, numărul maxim de posturi este de 100, iar pentru cele cu un număr de locuitori de peste 650.000, numărul maxim de posturi este de 150”, se arată în proiectul de lege.
Documentul prevede, totodată, că aplicarea normativelor de personal “propuse pentru protecţia şi promovarea drepturilor copiilor” presupune reducerea numărului de angajaţi care activează în acest domeniu cu 1.014, de la 16.923 angajaţi la 31 decembrie 2009 la 15.909 angajaţi la finalul acestui an.
“Referitor la estimarea bugetului destinat protecţiei şi promovării drepturilor copilului pentru anul 2010, se constată o reducere a acestuia cu 26,33% faţă de realizările aferente anului 2008”, respectiv cu 311,306 milioane lei, de la 1,18 miliarde lei la 871,02 milioane lei.
“Comparativ cu programul pentru anul 2009, reducerea este de 26,71%, respectiv 317,38 milioane lei”, se mai arată în nota de fundamentare a proiectului de lege.
Proiectul de lege mai prevede că încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu ale personalului, urmare reorganizării potrivit prezentei legi, se face cu respectarea procedurilor legale aplicabile categoriei de personal din care face parte şi a prevederilor legale privind protecţia socială, pe baza criteriilor stabilite între conducerea autorităţii sau instituţiei publice şi reprezentanţii salariaţilor sau, după caz, ai sindicatelor, în termen de maxim 45 de zile de la intrarea în vigoare a legii.
Sursa: Newsin
Citiți principiile noastre de moderare aici!