Timp de trei zile sunteți așteptați la Aeroportul Internațional Arad, pentru a vă bucura de muzică și de o mulțime de surprize pregătite de organizatori. Se fac ultimele pregătiri pentru ca totul să fie perfect pentru vineri după amiază.
„Sunt sute de oameni în spatele acestui festival și le sunt tuturor recunoscător. Anul acesta am crescut atât calitatea tehnică, vizuală și a efectelor de sunet, cât și diversitatea operatorilor economici. Totodată, am amenajat foarte multe locuri special acoperite pentru diverse schimbări meteorologie. Suntem entuziasmați pentru zilele ce urmează și vă așteptăm în număr cât mai mare începând de vineri, ora 18:00” a declarat Glad Varga, organizatorul festivalului.
Cei care s-au ocupat de organizarea festivalului au pus la punct cele mai mici detalii pentru ca ediția aceasta să fie una spectaculoasă. Smiley, B.U.G Mafia, Cargo, Tujamo, Șatra B.E.N.Z, Spike sunt doar câteva nume dintre artiștii care vor concerta la Main Stage. Pe lângă scena principală, va mai exista și scena ABC, unde muzica electronică va răsuna până la răsărit cu ajutorul celor mai incendiare playlist-uri pregătite de Cezar, Rhadoo, Petre Inspirescu, Raresh, Timirash, și mulți alții.
Totodată, scena DNB îi așteaptă pe cei cu multă energie și chef de dans. Vor fi prezenți Dala, Cips, Memphys, Luna, Soul Drip și alte câteva nume cunoscute.
Food truck-urile și barurile îi așteaptă pe cei care vor să prindă răsăritul alături de cei mai buni prieteni, artiștii preferați și multă muzică. La festival, cumpărăturile se vor face cu tokens, prețul unuia fiind de 8 lei, iar aceștia se vor achiziționa cu bani cash sau card de la punctele special amenajate.
Ultimele abonamente se pot cumpăra online AICI, iar nu de mult timp sunt disponibile și biletele de o zi. Pentru cei care se hotărăsc în ultima clipă, acestea vor exista și la intrarea în festival la prețul de 149 de lei abonamentul și 75 de lei biletul de o zi. Persoanele cu dizabilități au acces gratuit împreună cu însoțitorul, la fel și copiii sub vârsta de 10 ani.
Noutăți despre festival găsiți pe Facebook și Instagram.
Citiți principiile noastre de moderare aici!