Întrevederea dintre Victoria Nuland și Klaus Iohannis de la Palatul Cotroceni a durat aproximativ o oră, iar șeful statului a declarat că se bucură pentru această vizită a diplomatului american, la Bucureşti, la începutul mandatului său la Cotroceni.
„Bine aţi venit! Mă bucur că aţi decis să faceţi o vizită atât de repede, în mandatul meu. Nu ştiu dacă acest lucru mi se datorează şi mie, dar mă bucur”, i-a transmis preşedintele Iohannis Victoriei Nuland. Aceasta i-a răspuns lui Iohannis: „Cu siguranţă vi se datorează, am venit să vă văd”.
Din delegaţia preşedintelui Iohannis care a participat la discuţia cu Victoria Nuland, la Palatul Cotroceni au făcut parte purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Tatiana Niculescu Bran şi consilierii George Scutaru şi Dan Mihalache.
Nuland a avut și o întrevedere cu ministrul de Externe, Bogdan Aurescu.
„Sunt încântată să fiu aici. E vizita mea anuală”, a declarat Victoria Nuland, la debutul întrevederii cu şeful diplomaţiei române.
Bogdan Aurescu a reamintit faptul că România este un partener-cheie al SUA, în timp ce Victoria Nuland a punctat colaborarea româno-americană în Afganistan şi în alte teatre de operaţiuni.
Totodată, Nuland i-a transmis ministrului Aurescu că îl aşteaptă la Washington, acesta replicând că şi el aşteaptă ca asistentul secretarului de de stat să revină la Bucureşti.
Asistentul secretarului de stat al SUA pentru afaceri europene şi euroasiatice s-a întâlnit și cu premierul Victor Ponta la Palatul Victoria. Surse politice au declarat pentru Mediafax că oficialul american mai are programate întrevederi cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, precum şi cu preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!