Autostrada Sudului ar urma să aibă 550 de kilometri.
„Este un proiect important pentru foarte mulți investitori care au investiții mari în zonă, mă refer în primul rând la Craiova. Va duce la creșterea potențialului turistic în Defileul Dunării și va asigura accesul facil la stațiunile balneare din sud-vestul țării. Va asigura legătura cu Serbia, Bulgaria și cu coridorul IV pan-european la Lugoj”, a declarat vicepremierul Viorel Ștefan, într-o declarație susținută la Palatul Victoria.
Sunt și alte două proiecte de autostrăzi despre care a vorbit vicepremierul.
„Unul vizează autostrada Târgu Neamț-Iași-Ungheni în lungime de 100 de kilometri și va include și un pod peste Prut, astfel încât autostrada să se descarce în rețeaua rutieră a Republicii Moldova. Un alt segment îl reprezintă Ploiești – Râșnov (109 km). Această autostradă va fi poate cel mai râvnit proiect care va fi lansat în parteneriat public-privat.
Nu avem nicio îndoială că potențialii parteneri privați vor fi foarte interesați să investească alături de stat în această autostradă care va fi probabil una dintre cele mai circulate din România. Este o investiție sigură cu un termen rezonabil de recuperare a banilor investiți. Va fi un interes ridicat pentru potențialii parteneri privați”, a spus Ștefan.
Citiți principiile noastre de moderare aici!