Atacul preşedintelui român vine după declaraţia liderului de la Kremlin, care a spus că „ Marea Neagră este lac rusesc”.
Traian Băsescu este îngrijorat pentru că, spune el, este prima dată după 1989 când în Europa se petrece invadarea şi anexarea teritoriului unui stat la alt stat, prin ameninţarea forţei.
„Cred că Putin se uită cu cel mai mare jind, dacă privim în istoria Federaţiei Ruse şi în istoria Imperiului rus, se uită cu jind la gurile Dunării. Cred că Transnistria, Odessa şi către gurile Dunării, către această zonă, nu ştiu dacă se va întâmpla, dar mi-am făcut datoria să avertizez aliaţii noştri, sper să nu se întâmple, dar, în mod categoric, aceste riscuri există”, a spus şeful statului.
În schimb, în privinţa Ucrainei, Traian Băsescu spune că Rusia nu va invada estul ţării, dar nici nu-şi va pierde controlul asupra ei.
„Dacă mă întrebaţi pe mine, şi asta am susţinut în discuţii la Bruxelles, Federaţia Rusă nu va invada estul Ucrainei, dar îl va controla prin oamenii numiţi în administraţie, pentru că nu au niciun rost să rupă Ucraina”, a încheiat Băsescu.
El a precizat că ruşii îşi doresc un „om pe placul lor” în fruntea Ucrainei, la alegerile prezidenţiale din 25 mai.
Citiți principiile noastre de moderare aici!