Președintele a fost întrebat de jurnaliști, sâmbătă, despre cele două nominalizări, dar a refuzat să dea nume.
„Eu ştiu că sunt două nominalizări, dar nu ştiu care”, a spus Băsescu.
Șeful statului a mai declarat că la reuniunea de sâmbătă a Consiliului European nu se va discuta lista de comisari, aceasta fiind „o afacere pe care o decide, conform Tratatului, preşedintele Comisiei”, Jean-Claude Juncker.
„Vreau să fiu foarte clar, nu intenţionez niciun fel de dispută, nu creez o dispută, este dreptul Guvernului să acţioneze aşa. Dar, spre surprinderea mea, am aflat că avem două nominalizări transmise la Bruxelles, suntem unul din puţinele state care au acceptat această rugăminte a preşedintelui Jean-Claude Juncker”, a menţionat Băsescu.
Totuși, președintele a ținut să precizeze că, până acum, reprezentantul țării în Comisia Europeană se desemna în urma unei înțelegeri între Guvern și Președinție.
„Niciodată reprezentantul României în Comisia Europeană nu a fost desemnat de preşedinte, întotdeauna însă a fost desemnat într-o înţelegere (…), întotdeauna desemnările le-au făcut guvernele în colaborare cu preşedintele. Nu mă deranjează că de data aceasta am aflat de la Bruxelles că România a făcut două desemnări, ci cred că trebuie avut în vedere faptul că Legea 373 prevede o procedură internă, parlamentară, audierea celui propus pentru funcţia de comisar în comisia de specialitate a Parlamentului”, a mai spus Băsescu.
Premierul Victor Ponta a declarat, în urmă cu o lună, pentru Mediafax, că a transmis scrisoarea prin care Dacian Cioloş este propus pentru un nou mandat de comisar european din partea României, pentru portofoliul Agriculturii. El a precizat că a transmis scrisoarea după ce a discutat cu preşedintele ales al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.
Citiți principiile noastre de moderare aici!