În cadrul unei emisiuni televizate, Traian Băsescu a spus că premierul Ponta și ministrul de Finanțe, Ioana Petrescu, „nu aveau niciun fel de cifră pregătită” la consultările de la Cotroceni, pe tema reducerii CAS, care au avut loc luni.
„Aveau doar poveşti, enunţuri de genul să îmbunătăţim colectarea, să facem să funcţioneze ANAF, enunţuri pe care orice parlamentar le poate face”, a explicat Președintele României.
Băsescu a mai spus că a făcut publică înregistrarea discuţiei cu premierul şi ministrul de Finanţe, ca răspuns la declarațiile lui Ponta, conform cărora ar fi avut „un ton bădăran cu doamna ministru”.
„După părerea mea, a fost o discuţie absolut corectă. Nu am jignit-o nicio clipă”, a spus șeful statului.
El a explicat că a încercat să găsească motivaţia pentru a promulga legea, iar faptul că premierul Ponta a făcut declaraţii foarte urâte, că „preşedintele a fost nepregătit, că a jignit-o pe doamna ministru”, sunt „lucruri pe care nu le mai poţi tolera”.
Mai mult, Băsescu a spus că ar putea decide să facă publice toate întâlnirile cu premierul.
„Vă asigur că, dacă la un moment dat voi lua decizia de a face publice întâlnirile pe care le-am avut cu Victor Ponta. Nu există niciun protocol. Acolo ştie că, atunci când vine la preşedinte, apasă pe buton şi se înregistrează totul. (…) S-ar putea să îi arăt cum arată, de când este premier. Când am spus că se poartă ca un pisic cu mine, nu am exagerat deloc”, a comentat Traian Băsescu.
La rândul său, premierul Victor Ponta a spus că a făcut o greșeală atunci când a mers, luni, la o discuţie cu preşedintele Traian Băsescu, deoarece a gândit instituţional că între structurile statului trebuie să existe respect, dar a ajuns la concluzia că „atunci când te bagi în cocină, te mănâncă porcii”.
„Îmi pare rău şi am făcut o greşeală că m-am dus la Cotroceni. Eu am gândit instituţional că între instituţii trebuie să existe respect, dar m-am învăţat: când te bagi în cocină, te mănâncă porcii !”, a declarat premierul, în şedinţa de guvern.
El a mai spus că, în luna decembrie, va trebui restabilit prestigiul instituţiei prezidenţiale.
„Îmi pare rău pentru doamna Petrescu, eu cred că a făcut bine că s-a întors în ţara în care doamna EBA şi doamna Udrea se pricep mai bine la economie decât cei de la Harvard, dar eu cred sincer, şi vreau să dau un mesaj către toţi tinerii pregătiţi din România, că doamna EBA şi doamna Udrea sunt o parte a acestei societăţi, însă cei mai mulţi sunt cei care apreciază profesionalismul şi, din punctul ăsta de vedere, succes tuturor celor tineri”, a transmis Victor Ponta.
Articole pe aceeași temă:
Ponta: Limba engleza a presedintelui ma duce intotdeauna in confuzie
Basescu: Guvernul a venit cu o echipa foarte nepregatita
Citiți principiile noastre de moderare aici!