Potrivit purtătorului de cuvânt al Penitenciarului Poarta Albă, Gabriel Botezan, joi după-amiază, Gigi Becali a fost transferat la Spitalul Penitenciarului Poarta Albă, după ce a acuzat „anumite probleme medicale”. Botezan nu a precizat despre ce afecţiuni este vorba.
Purtătorul de cuvânt a mai declarat că Gigi Becali va fi supus unor investigaţii medicale de specialitate şi va rămâne în Spitalul Penitenciarului Poarta Albă atât timp cât medicii vor considera că este necesar.
Avocatul lui Becali, Bogdan Vlad, a precizat că acesta are o afecţiune la nivelul regiunii cervicale a coloanei vertebrale, pe care a tratat-o constant timp de 30 de ani, înainte de a fi încarcerat, şi nu a mai putut continua tratamentul în închisoare. Recent, problema s-ar fi agravat, clientul său acuzând dureri acute şi insuportabile.
Citiți principiile noastre de moderare aici!