„Domnul Boc este o variantă clară,
la o adică, dacă domnul preşedinte nu va
candida. Pe toate analizele, indiferent cine le face,
domnul Boc este printre primii patru la
credibilitate”, a declarat Blaga.
Politicianul consideră, însă, că
şeful statului nu va renunţa să
candideze.
„Atunci când am constituit PDL am scos
din Programul politic acea precizare prin care fostul
PD îl susţinea pe domnul Băsescu la
prezidenţiale, la cererea domniei sale, şi am
prevăzut un alt articol că cel mai bine
plasat ne va reprezenta. Indiscutabil că cel mai
bine plasat în România este domnul
Băsescu şi eu cred că va
candida”, a arătat liderul democrat
liberal.
Întrebat cum vede o posibilă
alianţă anti-Băsescu, făcută
de restul formaţiunilor, Vasile Blaga a spus
că nu o vede viabilă.
„Imposibilă. Cel puţin din toate
declaraţiile de până acum, dar
viaţa politică românească e
în mişcare. Eu ştiu doar trei
formaţiuni puternice care şi-au desemnat
candidaţii. Din acest punct de vedere, după
luna august vor trebui să înceapă
disputele între domniile lor, pentru că
până la urmă numai unul intră
în turul doi. Deocamdată este dolce
farniente, toate tunurile sunt pe Băsescu,
deocamdată ţine, dar, din septembrie,
intrăm în linie dreaptă. Trebuiesc
strânse semnături şi intrăm
şi în campanie electorală
propriu-zisă”, a conchis Blaga.
sursa: NewsIn
Citiți principiile noastre de moderare aici!