În favoarea amendamentelor s-au pronunţat parlamentarii PSD, ALDE şi UDMR.
Aleşii care ar urma să beneficieze de aceste pensii sunt primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene aleşi după 1992.
Un primar de comună ar urma să beneficieze de 1.250 de lei, pentru un singur mandat în fruntea primăriei, arată calculele făcute de Digi24, în baza algoritmului în care se calculează pensiile speciale (produsul numărului lunilor de mandat cu 0.40% din indemnizaţia brută lunară aflată în plată). Există un algoritm şi pentru mandatele incomplete (se calculează proporţional cu perioada de mandat efectiv exercitată).
Parlamentarii din comisia specială au adoptat şi un amendament care permite aleşilor locali să aibă calitatea de persoană fizică autorizată sau de persoană care exploatează o întreprindere individuală sau o întreprindere familială.
Amendamentele vor fi supuse votului plenului Senatului, în calitate de primă cameră sesizată.
Citiți principiile noastre de moderare aici!