Dragnea a explicat că nu vor fi alocați bani în plus la buget şi că măsura se aplică de la 1 iulie pentru încadrarea în plafonul bugetar. De asemenea, el a arătat că la consiliile judeţene nu se va face nicio mărire de salarii, vor creşte doar salariile primarilor şi a viceprimarilor de comune.Potrivit articolelor adoptate de deputaţi, începând cu data de 1 iulie 2014, pentru funcţiile de demnitate publică alese de la nivelul administraţiei publice locale, indemnizaţiile se stabilesc potrivit Legii cadru 284/2010, respectiv prin înmulţirea coeficienţilor de ierarhizare prevăzuţi cu valoarea de referinţă de 600 lei.
Pentru cei ale căror indemnizaţii stabilite pentru luna iunie 2014 sunt mai mari decât cele stabilite în Legea-cadru 284/2010, se menţine în plată cuantumul indemnizaţiilor avute. Pentru consilierii locali, respectiv consilierii judeţeni, indemnizaţiile de şedinţă prevăzute în Legea nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali, se stabilesc prin aplicare la indemnizaţiile corespunzătoare primarilor, primarului general, respectiv preşedinţilor consiliilor judeţene stabilite, conform prevederilor legale în vigoare, pentru luna decembrie 2013.
Camera Deputaţilor este decizională la acest proiect.
După adoptarea ordonanței, Liviu Dragnea a declarat în plen că aceasta este un act de dreptate pentru aleşii locali, care, indiferent de culoarea politică, au dreptul la un salariu decent.
„Acest amendament pe care l-am făcut prevede o reaşezare a salariilor din administraţia locală. Cred că se poate numi înfăptuirea unui act de dreptate în ceea ce priveşte aleşii locali. Salariile cresc simţitor la primarii şi viceprimarii de comune, o creştere mică la viceprimarii municipiilor de categoria a doua, la preşedinţii de consilii judeţene nu se măresc salariile. (…) Indiferent de culoarea politică, fiecare ales local are dreptul la o salarizare decentă, pentru că indiferent de localitate, fiecare ales are o responsabilitate mare, legitimitate mare dată de votul cetăţenilor”, a declarat Dragnea.
El a arătat că salariile primarilor „nu se măresc enorm de mult şi nu se măresc la toţi”.
Deputaţii PDL au criticat prevederile privind majorarea salariilor primarilor, Andreea Paul spunând că „nu se face decât să se cumpere fidelitatea primarilor” şi că „este o fragilizare gravă a premierului în Parlament şi de aceea doreşte să devină mai puternic în teritoriu”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!