Cartea, care a stârnit multe controverse și amânări, este încadrată la „literatură română”.
Aceasta a primit ISBN-ul 978-606-006-973-7, iar conform codului CEZ, prin care sunt indexate și clasificate lucrările în biblioteci, acesta are codul 821.135.1
Cartea va apărea la Editura RAO, iar toate încasările vor fi donate către iniţiative caritabile, a precizat Ciucă.
„Paginile acestei cărţi sunt despre mine. Nu despre funcţiile pe care le-am ocupat, nu despre imaginea mea publică, nu sunt bilanţ şi nici program electoral. Sunt gândurile mele despre ce a însemnat tranziţia de la om de armată la om politic. Sunt despre viaţa mea, cea din spatele pupitrului, a microfonului sau a televizorului”, spunea Nicolae Ciucă, la un moment dat, pe site-ul său.
Trimite articolul
XOare se regaseste in carte si celebra declaratie
„Consider atât de sfântă onoarea şi demnitatea de a fi fost şeful Statului Major al Apărării încât, indiferent de ceea ce mi s-ar propune, nu voi face altceva. Odată ce ai fost şeful Statului Major al Apărării… Reprezintă demnitatea cea mai mare pentru fiecare dintre noi. Iar eu consider că nu trebuie să fie în niciun fel umbrită această poziţie de activitatea în alt domeniu. Nu voi face politică. Voi face tot ceea ce îmi stă în putere şi îmi va îngădui viitorul să sprijin această instituţie. Dar nu dintr-o funcţie publică”?
😂🤣😂🤪
-
la ce sa te astepti de la un cartof cu posibile lipsuri la cap?
Forte tare ! FELICITARI !
-
Ar trebui sa fie oferita la pachet cu…
Mos Teaca cel nou, Ciuca batailor lui Klaun imparat-
da da
-
Generalul agramat, ti se face rau cand vezi cum vorbeste si gandeste acest personaj, de o calitate mediocra. Lu’ asta daca ii dai vaca, o paste pe asfalt, era o vorba celebra de pe la noi.
Pe asta oricat l-ar coafa tot prost ramane. Si asta este piesa pentru armata criminala a patriei.
Totusi il indemn pe ciuca sa ne spuna in slujba carei tari este???
sa ne pregătim de cozi in fata librăriilor. oamenii vor veni cu scaune si paturi, rog organele statului sa se pregătească din timp. va fi ceva de neimaginat. e si normal după ce s-au investit 4 mil euro in promovare
E mai ieftina ca hartia igienica din toate punctele de vedere.