Democrat liberalii din şase judeţe ale regiunii nord-vest au votat, sâmbătă, candidatul partidului care va participa la alegerile prezidenţiale. Cătălin Predoiu a primit 77,31% din voturi, pe când Gheorghe Falcă, primarul Aradului, a obţinut 22,68%.
La alegerile interne pentru desemnarea candidatului PDL la Preşedinţia României au votat aproximativ 15.000 de membri ai partidului din judeţele Cluj, Bihor, Maramureş, Satu Mare, Sălaj şi Bistriţa-Năsăud.
Cătălin Predoiu a obţinut cel mai mare număr de voturi, 85%, în judeţul Bihor, iar cele mai puţine voturi, 49,7%, în judeţul Cluj. Aici, favoritul a fost Gheorghe Falcă, care a primit 50,3% din voturile portocaliilor.
Alegerile pentru desemnarea candidatului PDL la Preşedinţie s-au desfăşurat sâmbătă, între orele 09.00 – 17.00, în 46 de secţii de votare din regiunea Nord-Vest.
În urmă cu o săptămână, au avut loc alegeri pentru desemnarea candidatului PDL la Preşedinţie în regiunea Nord-Est. Şi de această dată Cătălin Predoiu a fost favoritul colegilor săi de partid.
În 9 noiembrie vor fi organizate alegeri în regiunea centru, în timp ce în 16 noiembrie vor fi alegeri în regiunea Vest, iar în 23 noiembrie în regiunea Sud-Vest. Membrii PDL din regiunea Sud-Est vor fi chemaţi la urme în 30 noiembrie, cei din regiunea Sud în 7 decembrie, iar ultimul scrutin va fi în 14 decembrie, când vor vota democrat-liberalii din Bucureşti, Ilfov şi din diaspora.
Citiți principiile noastre de moderare aici!