“Nu mă simt cu absolut nimic vinovat. Nu am pretins şi nu am primit niciodată de la nimeni un cec. Adevărul o să iasă în final la iveală. Motivele în mod cert sunt altele. Atât mă refer în acest moment, pentru că nu am niciun fel de sentiment de vinovăţie şi nu am făcut absolut nimic care să justifice o asemenea măsură”, a spus Voicu.
Întrebat dacă va cere PSD să i se ridice imunitatea parlamentară, Voicu a spus că justiţia trebuie să demonstreze dacă că el este vinovat, şi nu el să probeze că este nevinovat. El a mai precizat că va lăsa la latitudinea colegilor şi a Parlamentului “aprecierea” probelor. “De ce trebuie să demonstrez eu în justiţie că sunt nevinovat, când trebuie să mi se demonstreze că sunt vinovat? Eu las la latitudinea Parlamentului şi a colegilor aprecierile pe probele pe care le va prezenta domnul respectiv”, a continuat Voicu.
Senatorul PSD a mai spus că nu se simte “îndreptăţit” la imunitatea parlamentară, dar că acestea sunt regulile stabilite de lege. “Nu mă consider îndreptăţit cu absolut nimic, dar întrucât acestea au fost regulile, ele trebuie respectate de toată lumea. (…) De imunitate parlamentară beneficiază, începând de la şeful statului, toată lumea. Şeful statului a fost arestat în dosarul Flota vreo secundă?”, a mai spus Voicu, la Realitatea TV.
Într-o altă intervenţie la Antena 3, Voicu a declarat că suma de bani, pe care procurorii spun că ar fi primit-o ca mită de la un om de afaceri, în schimbul intervenţiei pe lângă magistraţi din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru adoptarea unei soluţii favorabile unei societăţii comerciale, este de fapt un împrumut pe care i l-ar fi acordat omul de afaceri respectiv, Costel Căşuneanu.
Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a înaintat ministrului Justiţiei Cătălin Predoiu solicitarea de a sesiza Parlamentul României – Senatul, pentru a cere, în conformitate cu prevederile art. 72 alin. 2 din Constituţia României, art. 172 din Regulamentul Senatului României, încuviinţarea arestării senatorului Cătălin Voicu, inculpat în dosarul nr. 310/P/2009, în sarcina căruia au fost reţinute următoarele infracţiuni: trafic de influenţă în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată, participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual la legea contabilităţii, în legătură cu fapte de corupţie, în formă continuată, informează DNA.
Din rezoluţiile de începere a urmăririi penale şi în ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale rezultă că în perioada iulie – septembrie 2009, Cătălin Voicu, ”prevalându-se de prerogativele ce derivă din calitatea sa de senator, a primit de la un om de afaceri, în două tranşe, sumele de 250.000 de lei (echivalentul a 60.000 euro) şi 200.000 euro, în schimbul intervenţiei pe lângă magistraţi din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea adoptării unei soluţii favorabile societăţii comerciale la care omul de afaceri era asociat”.
În aceeaşi cauză, în a doua jumătate a anului 2009, Cătălin Voicu a cerut unor persoane cu influenţă în sfera politică să îi acorde sprijin politic în ocuparea unei funcţii în Guvernul României, în schimbul intervenţiilor sale pe lângă magistraţi din cadrul Tribunalului Bucureşti şi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării unor hotărâri favorabile în care respectivele persoane aveau interese.
Sursa: Newsin
Citiți principiile noastre de moderare aici!