Cu majoritate de voturi, judecătorii Curții Constituționale au decis că excepţia de neconstituţionalitate ridicată în cazul articolului 87 alineatul 1, litera f) din Legea 161/2003 este neîntemeiată.
„Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu (…) funcţia de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local sau de reprezentant al statului în adunarea generală a unei societăţi comerciale de interes naţional”, se arată în articolul 87 alineatul 1, litera f) din Legea 161/2003.
Decizia CC va fi publicată în Monitorul Oficial, urmând ca judecătorii CC să-și motiveze hotărârea.
În urma acestei decizii, procesele în care aleşii locali au contestat rapoartele ANI prin care au fost declaraţi incompatibili vor fi judecate în continuare, iar instanţele vor decide dacă aceste rapoarte vor fi sau nu anulate. În baza aceluiaşi articol de lege a fost declarat incompatibil şi preşedintele ales Klaus Iohannis, fost primar al municipiului Sibiu.
În aprilie 2013, ANI a anunţat că a constatat că primarul Sibiului, Klaus Iohannis, se află în stare de incompatibilitate, deoarece are şi calitatea de reprezentant al municipiului în Adunarea Generală a Acţionarilor SC Apă Canal SA Sibiu, din 5 august 2010 şi SC Pieţe SA, din 30 aprilie 2009, ceea ce contravine prevederilor legale.
Cinci luni mai târziu, Iohannis a câştigat procesul intentat ANI, după ce Curtea de Apel Alba-Iulia a admis contestaţia acestuia la raportul de evaluare al Agenției Naționale de Integritate şi a dispus anularea deciziei. Hotărârea a fost contestată de ANI la instanţa supremă, iar următorul termen în proces va avea loc în 14 ianuarie 2015.
Citiți principiile noastre de moderare aici!