Curtea Constituţională a României a decis, miercuri, că există un conflict de constituţionalitate între Parlament şi Guvern, ca urmare a deciziei Guvernului de asumare a răspunderii pe Legea Educaţiei. Curtea Constituţională a României a redeschis miercuri dezbaterile, cu citarea părţilor, în privinţa sesizării făcute de preşedintele Senatului privind existenţa unui conflict constituţional între Parlament şi Guvern pe Legea Educaţiei, pe care Guvernul şi-a asumat răspunderea pe 28 octombrie.
Curtea Constituţională a României (CCR) a luat în discuţie şi în urmă cu o săptămână sesizarea preşedintelui Senatului, însă, după mai multe ore de deliberări, judecătorii au decis să redeschidă miercuri dezbaterile.
“Ceea ce e un fapt deosebit, membrii comisei s-au bucurat că obiectul muncii are subiect şi predicat. În final noi încercăm să dăm legii un conţinut aşteptat de tot sistemul. Trebuie să ajungem la o Lege a Educaţiei care să fie asumată de sistem, acceptată de sistem şi să fie reformatoare. În acest sens vom lucra în continuare. Nu pot să vă spun decât că mă bucur că Legea Educaţiei revine unde trebuie, în Parlament. Senatul va face o lege a învăţământului şi va fi o lege a comisiilor de învăţământ”, a declarat Mihail Hardău, preşedintele Comisiei de Învăţământ din Senat.
“Mă bucur de doua ori. O dată de decizia Curţii Constituţionale pe a luat-o în felul aceasta dovedind consecvenţă faţă de deciziile anterioare. Cred că dacă decizia nu era acesta aveam o problemă ca ţară, de schimbare a deciziei după cum bate vântul. A doua bucurie e că vom putea dezbate legea în Comisia de la Senat cu aceeaşi seriozitate, cu aceeaşi aplecare, pe care o avem, ca să dăm sistemului o lege aprobată prin consens şi care să dea stabilitate sistemului. Pasul următor este cel pe care l-aţi văzut de ieri, comisia va merge în ritm susţinut pentru finalizarea Legii Educaţiei Naţionale”, a declarat Ecaterina Andronescu, fost ministru al Educaţiei.
Pe de altă parte, pe 28 octombrie, la o zi după ce moţiunea de cenzură a picat la votul în plenul Parlamentului, Guvernul şi-a asumat răspunderea în faţa Parlamentului pe Legea Educaţiei, în ciuda cererii partidelor de opoziţie, de amânare a asumării până la o decizie a Curţii Constituţionale.
Ca urmare a asumării răspunderii, PSD şi PNL au depus o nouă moţiune de cenzură împotriva Executivului, intitulată “Legea educaţiei naţionale, o lege anti-educaţie şi anti-românească”.
Sursa: Realitatea.net
Citiți principiile noastre de moderare aici!